VIITORUL SI TRECUTUL: COPIII SI TEHNOLOGIA
Viitorul și trecutul: copiii și tehnologia
Care este relația dintre copii și tehnologie în general, nu doar relația dintre copiii noștri și tehnologiile noastre specifice?
O tradiție îndelungată care datează din perioada romantică, îi vede pe copii ca pe niște creaturi apropiate de starea naturală, de o inocență originară. Acest lucru contrastează cu goana noastră a adulților după artificial și construit, sub forma noilor tehnologii și instrumente.
Cele două explicații oferite cel mai frecvent pentru evoluția cunoașterii umane sunt că am devenit mult mai buni la manipularea instrumentelor fizice și că am devenit mult mai buni la manipularea semenilor noștri. Ambele abilități implică un tip de tehnologie, fie fizică, fie socială. Creierul nostru mare și copilăria îndelungată, precum și abilitățile distincte de învățare care le însoțesc sunt concepute pentru a contribui la inventarea și stăpânirea acestor două tipuri de tehnologie.
Noi, oamenii, suntem concepuți nu numai pentru a inventa noi tehnologii, ci și pentru a le transmite de la o generație la alta. Mai mult decât oricare alt animal, noi, oamenii, ne remodelăm constant mediul înconjurător, iar creierul nostru este reconfigurat și modelat de experiență, în special de experiența timpurie. Fiecare nouă generație de copii crește în noul mediu pe care l-au creat părinții lor. Fiecare generație de creiere are experiențe timpurii diferite și devine conectată într-un mod unic, ceea ce le permite acestor creiere noi să remodeleze încă odată mediul înconjurător. Mințile noastre se pot schimba radical în doar câteva generații.
Rezultatul este ceea ce psihologii numesc ”efectul de clichet cultural”. Copilăria contribuie la dezvoltarea a două abilități complementare specific umane. Putem învăța de la generația anterioară prin observare, imitație și mărturie. Astfel, copiii pot prelua și recrea cu rapiditate abilitățile și tehnologiile generației dinaintea lor. Imitarea tehnologiilor este mult mai rapidă și mai ușoară decât inventarea lor.
Dar dacă ne-am imita bătrânii cu exactitate, nu ar mai exista niciun progres. Prin urmare, fiecare generație are propria contribuție la cunoștințele și experiența celor precedente.
Aceste schimbări generaționale sunt motorul inovației culturale și sunt deosebit de importante pentru schimbările tehnologice.
Unul dintre motivele pentru care noi, adulții, avem tendința de a judeca greșit impactul schimbărilor tehnologice este că trăirea schimbării este atât de diferită pentru adulți și copii. Ca mulți alții, simțim că internetul a făcut ca trăirile noastre să fie mai fragmentate, mai scindate și mai discontinue. Dar s-ar putea ca acest lucru să nu fie efectul internetului, ci al faptului că am intrat în lumea tehnologiei digitale ca adulți.
Cu toții am învățat să citim cu creierul deschis și flexibil al copiilor. Niciunul dintre noi adulții din prezent nu va descoperi lumea digitală în modul spontan și inconștient în care o vor face copiii care se nasc de acum încolo. Ei vor avea nativ abilități digitale. În schimb, noi vorbim ”limba digitală” cu accentul chinuit și ezitant al unui proaspăt imigrant.
Copiii care cresc în lumea digitală o vor stăpâni într-un mod care va fi la fel de natural și complet cum este cititul pentru noi, iar acest lucru nu înseamnă că trăirile și creierele lor nu vor fi modelate de internet, așa cum nici viața bunicilor noștri din secolul al XX- lea, îmbibată de tipărituri, nu a fost aceeași cu cea a unui fermier abia alfabetizat din secolul al XIX-lea.
O parte din rolul nostru, al părinților, și mai ales al bunicilor este de a oferi un sentiment al istoriei și continuității culturale. Altfel, viața copiilor noștri ar fi mai săracă fără acest sentiment de legătură cu trecutul. A fi părinte înseamnă a fi o punte între trecut și viitor.
Ceea ce nu putem și nu ar trebui să facem este să așteptăm de la copiii noștri și de la copiii lor să reproducă exact valorile, tradițiile și cultura noastră. De bine sau de rău, cei din generația digitală își vor constitui propria generație și își vor construi propria lume și chiar ei, nu noi, vor avea responsabilitatea de a afla cum să trăiască în ea.
Oana Vacaru
Surse bibliografice: Alinson Gopnik(2023), Grădinarul și tâmplarul; Jordan Shapiro(2021), Noua copilărie. Cum să ne creștem copiii în lumea digitală.
