VERBAL, NONVERBAL SAU PARAVERBAL?
Verbal, nonverbal sau paraverbal?
Vârsta preșcolarității aduce odată cu apariția sa numeroase întrebări pe care adulții - cei care se ocupă de educarea copiilor - și le adresează în diverse momente. O parte dintre aceste întrebări vizează modul în care ei ar trebui să comunice cu preșcolarii pentru a fi înțeleși. Oare ar trebui să folosească comunicarea verbală, nonverbală sau paraverbală? Indiferent de vârsta preșcolarului, cele trei forme ale comunicării trebuie îmbinate.
Comunicarea verbală
Copiii pot progresa în comunicarea verbală cu ajutorul familiei și grădiniței. Se urmărește conversarea corectă cu preșcolarii. Vocabularul poate fi exersat și îmbogățit prin jocuri de rol, prin lecturare.
De asemenea, atunci când comunică cu preșcoarul, adultul trebuie să se așeze la nivelul acestuia pentru a stabili contactul vizual.
Trebuie acordată o atenție deosebită și tipurilor de cuvinte utilizate deoarece ele pot avea efecte negative pe termen lung: „o descurajare este, în consecință, și o dare la o parte – un tip de violență verbală. Descurajările pot să afecteze puternic relațiile dintre indivizi sau direct indivizii, mai ales dacă sunt folosite frecvent. Acestea pot duce la resentiment și provoacă rezistență și distanțare. Atunci când copilul va crește, lipsa de încredere în sine și imaginea de sine deficitară vor afecta toate relațiile sale ulterioare” (Hartley-Brewer, 2015, p. 165).
Comunicarea paraverbală
Copilul, în comparație cu adultul, nu are capacitatea să ascundă ceea ce simte. Dacă el simte dezinteres pentru o conversație, acest aspect se va vedea din modul în care-și reglează vocea atunci când va vorbi, din intonație. Dacă este captivat de o altă activitate, el va încerca să „evadeze” cât mai repede din ceea ce face, răspunzând într-un ritm alert.
Preșcolarul va prelua din contextul familial și din cel al grădiniței exemple de exprimare paraverbală. De asemenea, el va folosi, în mod inconștient aceste modulații ale vocii pentru a arăta ceea ce simte. Va învăța, treptat, să asocieze în mod corect o stare cu felul în care vorbește. Timbrul vocal, intensitatea (înaltă sau joasă), sunt trăsături pe care fiecare persoană le are din naștere și pot fi cu greu modificate însă, este important ca fiecare să învețe cum să realizeze o concordanță între ceea ce spune, ceea ce dorește să transmită și felul în care o face, felul în care își modulează vocea.
Preșcolarii pot primi ajutor în acest sens prin activități variate susținute de către adulți. Utilizând comunicarea paraverbală, ei vor accentua, vor întări ceea ce transmit, cuvintele pe care le rostesc. (Enăchescu, 2017).
Comunicarea nonverbală
În context preșcolar, comunicarea nonverbală este cel mai des utilizată de către copii, însă în mod inconștient. După poziție, după mimica feței, realizăm când un copil nu se simte bine, când este fericit, când observă ceva extraordinar sau este dezinteresat. Este important ca adultul să reușească să identifice limbajul nonverbal al preșcolarului. Gesturile realizate reprezintă oglinda interiorului copilului. Acestea reflectă ființa interioară, sentimentele, trăirile. Totodată, este substanțial și exemplul adultului întrucât preșcolarul va prelua marea parte din gesturile și trăirile acestuia. Astfel, va reflecta nu doar interiorul său, ci și interiorul adultului care-i modelează viața. După cum un ucenic preia de la maestrul său felul de a fi, așa și preșcolarul va încununa personalitatea adultului care îi este aproape. Comunicarea nonverbală se învață la preșcolar în mod special prin imitație, dar și prin joc. Cu cât este antrenată, cu atât ea devine mai eficientă și mai atent utilizată. Dacă preșcolarii vor învăța de mici cum să creioneze comunicarea nonverbală, prin exercițiu, ei vor reuși să o aplice eficient pe tot parcursul vieții (Enăchescu, 2017).
La vârstele mici, copilul nu este încă conștient de mesajele nonverbale pe care adulții – părinții, profesorii – le transmit. Asemenea unui burete, ei asimilează tot ceea ce observă după care reproduc, în momentul în care se integrează într-un colectiv sau când inițiază o conversație. Adultul trebuie să ofere o atenție aparte manierei în care se raportează la preșcolar prin comunicarea nonverbală: dacă va transmite mesaje uimitoare însă fizionomia sa va reda dezinteres profund, prin mâinile încrucișate, prin privire pierdută, zâmbet fals, preșcolarul va simți și iși va pierde interesul, indiferent de cuvintele pe care cel dintâi le utilizează. Dacă adultul transmite copilului că un mesaj de tipul „Am încredere în tine” însă se uită la acesta încruntat, dezinteresat, copilul va traduce ceea ce se întâmplă, nu va da crezare vorbelor și, în cel mai rău caz, va prelua și el astfel de forme de comunicare.
La vârsta preșcolară, copilul învață să îmbine armonios cele trei forme care-l vor ajuta să transmită cu claritate gândurile, trăirile pe care le are, să realizeze contexte de comunicare eficiente, să răspundă provocărilor din mediul școlar și din afara acestuia. Adulții - profesorii, părinții - trebuie să fie foarte atenți atunci când comunică cu preșcolarii. Preșcolarul simte, înțelege ceea ce i se transmite cu blândețe, cu atenție, cu rațiune, cu precizie. Un mesaj este receptat mai rapid atunci când acesta nu este compus doar din cuvinte, ci și din gesturi, priviri, când se utilizează concomitent cu comunicarea verbală și cea nonverbală și paraverbală.
Bibliografie:
- Hartley-Brewer, E. (2015). Cum să crești un copil fericit. București: Editura Sian Books.
- Enăchescu, E. (2017). Comunicarea nonverbală în universul școlar. București: Editura Universitară.
