Școala Primară "Surorile Providenţei"

Plictiseala la vârsta copilăriei. Plictiseala în contextul școlar

„Mami/Tati, ma plictisesc!”: este replica pe care o auzim deseori de la copiii noștri. Se plictisesc acasă, se plictisesc în vizite, se plictisesc în vacanțe, ba chiar și în preajma prietenilor lor. Nu mai spunem de replica „Ce plictisitor!”, folosita cu o frecvență și o ușurință pe care noi, părinții, cu greu o putem înțelege uneori. Totul este plictisitor, fără culoare. Grădinița este plictisitoare, școala este plictisitoare, colegii sunt plictisitori. Si daca este sa ne gândim mai bine, folosirea acestor expresii de către copii pentru a descrie lumea in care trăiesc, este de fapt o reflectare a golului lumii lor interioare. Si cum sa nu fie astfel când ei cred că bucuria și distracția vin din exterior, având dificultăți în a vedea că, de fapt, propriile lor acțiuni le aduc starea de bine. Plictiseala nu vine dinafară, vine dinăuntru. Poate ca, in cazul unora dintre noi, echilibrul si starea de bine pot fi găsite printre afirmații calme, sugestii utile sau sfaturi practice. Însă, majoritatea parintilor se simt responsabili sa-si mențină copiii mai mereu distrați, stimulați si ocupați.

Programul copiilor a ajuns să fie mai încărcat decât cel al părinților. După ce termina programul de la gradinita sau de la scoala, se dă startul activităților de tot felul . Traficul se blochează și din autoturismele parcate la întâmplare coboară adulți care își conduc copiii spre lecția de balet, înot, pian, robotică care e urmată de multe ori de o programare la  logoped, pediatru, pedodont etc., și în drum spre casă de o oprire la mall pentru diverse cumpărături. Efortul pentru copii e mare, chiar dacă semnalele și consecințele nu se văd imediat. Pe lângă oboseală, nervozitate și stres acumulat, copiii ajung să creadă că este responsabilitatea noastră să-i menținem ocupați și implicați în fiecare moment. Si astfel, devin dependenți de resurse externe pentru a umple fiecare secundă din timpul lor.

Tehnologia a pus capăt capacității copiilor de a se distra în mod natural. Recompensarea imediată este la îndemâna oricui. În preajma device-urilor, copiii își folosesc la minim creativitatea. Netflix, Youtube, Tiktok le permit să urmărească orice, oricând și oricât, aici si acum, si astfel, îi pot captiva și mulțumi imediat. Puțini copii au răbdarea de a sta și a citi o carte, de a juca un joc de societate sau chiar de a se uita la televizor fără un device în mână.

Dr. Vanessa Lapointe spunea ca „Ei au nevoie să se plictisească, pentru că astfel zgomotul din jur dispare și se pot auzi pe sine. În momentul în care suntem înconjurați de nimic, ceva în interiorul nostru prinde viață.” Cu toate acestea...

Este ușor și simplu să îi spui copilului ce să facă : “de ce nu te joci cu…?” „poți să desenezi”, “du-te și citește”  însă, după cum putem observa si noi înșine, foarte rar copiii acceptă sugestiile noastre și asta pentru că aceste opțiuni nu le aparțin. Când sunt inspirați de propriile gânduri este mult mai probabil să le urmeze și să ia măsuri. Oricât de greu pare a fi să își stăpânească plictiseala, noi, ca părinți, trebuie să le permitem să petreacă timp cu aceasta. Probabil se vor agita și vor plânge pentru o vreme, dar în cele din urmă își vor folosi propria imaginație și vor găsi ceva satisfăcător de făcut. Avem nevoie sa avem răbdare!

Atunci când copiii noștri se plictisesc, sa le arătăm empatie și sa-i spunem: “pari cu adevărat plictisit”. Sa-i asiguram ca pot veni cu un plan pentru a face față stării lor de plictiseală. Cu sprijin și încurajare pozitivă, copiii vor începe să își asume responsabilitatea, își vor folosi resursele interne, iar starea de apatie va dispărea.

Trebuie să rezistăm nevoii de a salva situația și a veni tot timpul cu o rezolvare atunci când copiii noștri se plictisesc. Nu este treaba noastră să îi stimulam și să le oferim divertisment în fiecare secunda. Nu trebuie sa oferim soluții, INSA,  doar sa fim prezenți și să le spunem: „Mie îmi place când mă plictisesc. A fi plictisit înseamnă că poți alege ce să faci în continuare. Tu decizi ce simți, ce faci și ce gândești. Cel mai bun lucru pe care îl poți face vreodată pentru tine este să înveți să îți placă să stai si cu tine însuti”.

Să le arătăm că suntem capabili să ne deconectăm în mod regulat, să îmbrățișăm plictiseala și să ne descoperim pe noi înșine. Urmându-ne exemplu, copiii pot învață cum să facă față plictiselii fără telecomandă, tabletă în mână sau căști în urechi.

Potrivit psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), plictiseala este un sentiment comun, iar a te simți nemulțumit de o activitate sau neinteresat de ea poate duce la plictiseală. “Plictiseala poate apărea atunci când ne simțim energici, dar nu avem unde să ne direcționăm energia. Poate apărea și atunci când avem dificultăți în concentrarea asupra unei sarcini. Plictiseala este o problemă frecventă în rândul copiilor și adolescenților. În unele cazuri, ei se pot plânge de plictiseală atunci când nu se simt în confort să rămână cu atenția asupra gândurilor sau sentimentele lor.” In același timp, „plictiseala este frecventă la toate vârstele, iar unele ”plictiseli” sunt inevitabile. Cu toate acestea, învățarea modului de a face față plictiseli de la o vârstă fragedă, ne dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor care ne vor ajuta în viitor. Dacă plictiseala face parte dintr-o problemă mai mare, cum ar fi depresia, va trebui să contactați un specialist, care să vă ofere o schemă de lucru personal sau de tratament.”

Plictiseala este prezenta si in rândul copiilor care au fost mult prea răsfățați si care au primit foarte repede si ușor orice si-au dorit, fiind răsplătiți material in mod excesiv. Lipsiți de antrenamentul unei motivații interioare, ei sunt obișnuiți să primească ceva pentru orice lucru pe care îl fac, ajungând să fie dependenți de lucrurile materiale ale vieții, dar si de cei care le satisfac aceste nevoi. De asemeni, copiii care utilizează excesiv tehnologia ajung, ca urmare a suprastimulării neuro-cognitive, sa devina dependenți de acest gen de stimulare vizuală, si să se „plictisească” de orice altceva care nu le oferă același nivel de stimulare.

Benefică sau nu, plictiseala face parte din viața noastră și a copiilor noștri. Toate interacțiunile umane generează emoții, iar acest flux continuu de emoții influențează felul in care copiii percep lumea si comportamentele. Încercarea de a construi un mediu de învățare suportiv, de a accesibiliza si încuraja învățarea readus in prim-plan implicarea cognitiva si emoțională a copiilor. Acest aspect a reactivat problema plictiselii academice, plictiseala fiind deseori asociata cu școala. O minte curioasa va căuta sa înțeleagă si sa dezlege mecanismele de funcționare a fenomenelor si lucrurilor si sa le înțeleagă cauzele. Curiozitatea face parte din ceea ce psihologii numesc motivația intrinseca, fiind un ingredient care îmbunătățește semnificativ calitatea învățării, comparativ cu motivația extrinseca, lucru despre care am menționat si mai sus.

Pana si in aceasta societate individualista, in care totul este schimbător si toate posibilitățile ne sunt la îndemână, la un click distanta, exista mari avantaje care ne ajuta sa redescoperim care este germenul autentic al iubirii si al motivației interioare, chiar si atunci când noua, părinților, ne vine sa ne dam bătuți.

A face parte dintr-o familie care funcționează bine, a participa împreună la prima zi de școală/grădiniță, a ne pregăti împreună pentru fiecare moment important din viața copiilor noștri, sunt lucrurile care ii motivează si ii ajuta sa aibă voința de a colabora pentru a crea o atmosfera buna in fiecare zi, chiar daca nu se întâmplă totul așa cum ne-am dorit.

Surse bibliografice: Elena Boghiș(2022), Plictiseala la copii și adolescenți; Stacy Curtis, Sean Covey(2021), Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți Ed.2; Povești anti-plictiseală și Jurnal - clasa a II-a.