Școala Primară "Surorile Providenţei"

Înțelege-l! Fii alături de el! Sfătuiește-l!

Dacă am citit vreodată sfaturi despre cum să  supraviețuim alături de copii, probabil ca suntem deja familiarizați cu aceste îndemnuri: fii blând, dar ferm, consecvent, dar flexibil, încurajator, dar nu in mod excesiv si stabilește limite clare. Fără a uita, desigur, sa iubim necondiționat, sa menținem legătura, sa dam dovada de empatie si, in același timp, sa ne păstrăm calmul! Oare cine ar putea sa contrazică aceasta înțelepciune de bun-simt? Pare fezabil. Mai ales înainte sa apară copiii!

Uneori teoriile nu par aplicabile, iar cand copilul nostru de 3 ani plânge atât de tare pentru ca i-am dat cana de culoare greșită, când copilul nostru de 5 ani face o criza fără precedent din cauza temei de la grădiniță de a desena un obiect care începe cu litera ’’C’’ si refuza sa deseneze un copac...ne aflam in mijlocul unei batalii si nu mai simțim acea legătură afectuoasa.

Când ne gândeam cum va arata viața noastră alături de copii(înainte de a-i avea), presupun ca ne imaginam ca se vor petrece numai lucruri bune. Însă, fiecare dintre noi, părinții, am descoperit pana in momentul de fata, ca viața alături de copii este adesea complet diferita de cum ne-o imaginam noi. De ce oare uneori, când încercăm sa ne calmam copiii, ei se enervează si mai tare? Intenția noastră este buna, vrem sa ii liniștim, sa ii învățăm ca acest mic obstacol de pe drumul vieții poate fi depășit fără prea multe probleme. Ca părinți ne dorim cu toata ființa sa le oferim copiilor noștri o perspectiva, deoarece ei nu pot rece prin viață pierzându-se cu firea in legătură cu orice lucru mărunt. La urma urmei este de datoria noastră sa-i învățăm pe copii ce este important si ce nu, nu-i așa? Dar momentul acesta nu este cel mai potrivit. Când suntem supărați, chiar si noi ca adulți ne-ar prinde mult mai bine putina compasiune, in locul unui discurs motivațional. Poate ca la nivel teoretic înțelegem ca nu ar trebui sa încercăm sa ii scoatem pe ceilalți din starea lor de nefericire in momentele de suferință. Cu toate acestea, exista in noi un impuls puternic de a bagateliza sau de a respinge sentimentele negative, atât de dragul copiilor noștri, cat si de dragul nostru.

Bine, deci nu e de folos sa încercăm sa ii facem pe copii sa vadă partea buna a lucrurilor sau sa le spunem sa nu mai plângă, pentru ca problemele lor nu sunt foarte grave daca e sa le plasam pe o scala a dezastrelor naturale. In loc sa le spunem copiilor noștri ca sunt prostuți, ca se înșală, ca sunt nepoliticoși sau ca exagerează, sa ne adresam următoarea întrebare: ce simte copilul meu? Este supărat, furios, dezamăgit, iritat, trist, îngrijorat, ii este frica de ceva anume? Si apoi, sa încercăm sa folosim cuvintele pe care le-am adresa cu emoție sincera si autentica unui bun prieten cu care chiar empatizam.

Copiii noștri fac crize de furie pentru un ’’da’ ’sau pentru un ’’nu’’, își rod unghiile pana la sânge in ajunul unui test important, ne sparg timpanele cu țipete de fericire când le spunem ca vom petrece in week-end o după-amiaza întreagă la bazin sau izbucnesc in plâns, pentru ca i-a rugat sa nu mai vorbească in timp ce mănâncă.

Creierul copiilor noștri este imatur. Nu e in stare sa gestioneze ansamblul emoțiilor care clocotesc înăuntrul lor pana când creierul lor nu va fi atins de maturitatea deplina, in jurul vârstei de douăzeci de ani. De aceea, le este atât de greu copiilor sa-si controleze si sa-si stăpânească reacțiile emoționale. Au nevoie de noi sa ii însoțim, sa ii ghidam pentru a nu fi copleșiți de emoții si pentru a-si canaliza energia si a învăța cum sa își exprime nevoile. Potrivit Laurei Caldironi acestea sunt bazele inteligentei emoționale absolut necesare pentru dezvoltarea copiilor si pentru relațiile lor sociale, fiind totodată cheia dezvoltării lor.

Cu toții știm ca emoțiile fac parte din viața si din evoluția copiilor noștri, tocmai de aceea, este esențial sa le propunem instrumentele necesare pentru a-i ajuta sa înțeleagă, sa identifice, sa-si accepte si sa-si comunice emoțiile. E o condiție necesara adaptării lor la mediul care ii înconjoară si la modul in care ei sunt construiți.

Dragostea fără căldură ii lasă reci pe copii si ii înstrăinează de noi. Si odată ce acest lucru se întâmplă, ne va fi foarte greu sa ii ținem aproape. Atunci când copiii sunt copleșiți de emoții intense, este de datoria noastră sa le oferim din calmul nostru, in loc sa ii urmam in furtuna. Fiecare zi care trece este, pentru ei, ca o noua zi de scoală, in care mai învață cate ceva. Privesc la noi si învață cum se fac lucrurile si ce înseamnă a fi cu adevărat lângă celălalt in fiecare circumstanță a vieții.

A ne juca cu copiii si a le acorda timp, a evita pedepsele, preferând soluțiile alternative, a evita sa strigam cat putem de tare la ei, a stabili reguli de viață clare si precise, a limita ecranele, a ieși in aer liber, a le oferi încurajările potrivite, a le arata ca avem încredere in ei, asta înseamnă, in definitiv, a-i iubi si a-i ajuta sa crească liniștiți. Copiii au nevoie mai mult decât orice pe lume sa se simtă iubiți si in siguranță. A-i mângâia, a-i dezmierda, a le spune cuvinte dulci sunt dintre resursele cele mai prețioase pentru copiii noștri. Ei au nevoie sa se simtă valoroși, ca in ochii noștri sunt cei mai valoroși, așa cum sunt ei. Numai in felul acesta, își vor umple in fiecare zi inimile si rezervoarele de încredere si tandrețe, pentru a creste echilibrat si a se dezvolta armonios.

 

 

Surse bibliografice: Ransom Stephens(2023), Creierul stâng vorbește, creierul drept râde; Laura Caldironi(2021), Ajută-ti copilul să-și gestioneze mai bine emoțiile; Rebecca Gilpin(2016), 100 de jocuri distractive și educative.