INFLUENTA CLIMATULUI SOCIOFAMILIAL ASUPRA DEZVOLTARII COPILULUI
Influența climatului sociofamilial asupra dezvoltării copilului~
♥ Familia prezintă izvorul de transmitere copilului a experienţei socio-istorice şi, în primul rând, a experienţei emoţionale, a relaţiilor reciproce dintre oameni. Luând în considerare acest fapt, se poate, pe bună dreptate, considera că familia a fost, este şi va fi institutul de bază al educaţiei, al socializării copilului. Ştiinţa contemporană dispune de date multiple ce confirmă faptul că fără educaţia familială copilul nu se poate dezvolta pe deplin ca personalitate, fiindcă numai în familie deprinde o gamă de sentimente, reprezentări vaste despre viaţă.
♥ Climatul familial se referă la un ansamblu de stări psihice, moduri de relaţionare interpersonală, atitudini şi un anumit nivel de satisfacţie ce caracterizează grupul familial. Acest climat poate fi: pozitiv, echilibrat, constituind o premisă importantă a maturizării intelectuale şi afective a copilului sau negativ, caracterizat prin dezechilibre emoţionale, tensiune, violenţă, conflicte între membrii familiei.
♥ Climatul familial poate facilita sau diminua influenţele educaţionale şi transformarea acestora în achiziţii psiho-comportamentale la nivelul personalităţii copilului.
♥ Mediul în care trăieşte şi se dezvoltă copilul, nivelul de educaţie al părinţilor, valorile morale care sunt transmise noilor generaţii îşi pun amprenta pe relaţiile vieţii de familie. În general, în familiile cu un nivel de cultură mai ridicat există o atitudine mai liberală privind independenţa şi iniţiativa copilului, controlul vieţii acestora, respectul mutual pentru drepturile fiecărui membru.
♥ Într-o familie în care domneşte o atmosferă de stimă reciprocă, care manifestă stabilitate, iar membrii ei se declară satisfăcuţi de rezultatele interacţiunilor, copilul ocupă un loc central. Existenţa unui copil poartă o semnificaţie pozitivă, însă complică relaţia bidirecţională dintre soţi, transformând-o într-una tridimensională. Copilul îşi exercită influenţa asupra familiei, restructurându-i activitatea, impunând o modificare adaptativă. În condiţii normale acest lucru nu duce la un dezechilibru familial ci doar la o nouă organizare, impusă de ţeluri considerate de părinţi demne de sacrificiile lor.
♥ Nu doar copilul este cel care influenţează echilibrul familial, mai ales luând în considerare adevărul demonstrat de psihopediatri şi anume că interacţiunea dintre două persoane se schimbă în prezenţa celei de-a treia, chiar dacă este vorba de duplexul mamă-copil, iar persoana care se interpune este tatăl copilului.
♥ Familia poate influenţa copilul pe multiple căi, iar rezultatele disfuncţiei familiale se situează undeva între cei doi poli: hiperprotecţie şi neglijare.
♥ Tensiunile şi conflictele dintre părinţi şi copii, pot avea intensităţi diferite şi durate variabile distingându-se forme simple, cum ar fi: cearta, neînţelegerea, contrazicerea, refuzul asumării unei obligaţii conjugale sau forme complexe, precum agresivitatea fizică, violenţa, plecarea unui partener de la domiciliu.
♥ Într-o familie dezbinată, în care raportul soţ-soţie s-a destrămat sau este pe cale să se distrugă, copilul, conştientizând drama ce are loc, începe să se frământe, să-şi pună tot felul de întrebări, de probleme cărora nu le găseşte un răspuns favorabil, îşi simte sufletul încărcat, este chinuit de perspectivele sumbre pe care le întrevede. Treptat, îşi pierde încrederea în ceea ce reprezenta dragostea, securitatea, liniştea.
♥ Familiile care nu-şi pot soluţiona singure problemele, în străinătate, pot apela la servicii de asistenţă familială, precum consiliere şi terapie pentru prevenirea disoluţiilor sau pentru rezolvarea problemelor specifice.
♥ ,,Copilul necesită dragoste, disciplinare şi obţinerea treptată a unui grad de independenţă. El nu este vinovat dacă nu corespunde expectanţelor părinţilor, dacă copilul ,,real” nu are calităţile copilului ,,ideal”. Copilul are dreptul la interacţiuni care să-i asigure siguranţa şi dezvoltarea fizică, comunicarea, educarea trăsăturilor pozitive, înţelegere şi toleranţă.” (Carmen Ciofu, pag. 109)
♥ Relaţia părinţi-copii în cadrul familiei ar trebui să fie un exerciţiu de perfecţiune, dar din păcate există slăbiciuni şi lipsă de armonie în orice cuplu familial. Părinţii acceptă cu uşurinţă că ei nu pot fi perfecţi, dar ar dori nişte copii perfecţi care să le îndeplinească propriul lor ideal moral sau comportamental.
