INCREDEREA
Încrederea
Oare cum ar arăta lumea noastră, relațiile dintre noi, dacă ne-ar lipsi încrederea?
Totul pornește de la încredere, de la ”Am încredere în tine! Eu cred în tine!, Mă bazez pe tine.”. Aceasta este, de fapt, forța mobilizatoare care pune în mișcare totul și fără de care nimic nu ar mai avea sens.
A le oferi încredere în propriile forțe copiilor noștri înseamnă, în primul rând, a le oferi un mediu plin de afecțiune, în care să se simtă protejați și în siguranță. Motivându-i să gândească într-un mod critic, învățându-i să fie întotdeauna conștienți de consecințele acțiunilor lor asupra celorlalți și arătându-le cum să-și asume responsabilitatea atât pentru realizările, cât și pentru greșelile lor, toate acestea le dau încredere în sine pentru a deveni oameni responsabili, puternici, determinați, empatici, care vor acționa spre binele propriu și care vor fi atenți la nevoile celor din jur.
Este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să le oferim copiilor noștri încredere în forțele proprii atunci când noi înșine avem o încredere care abia pâlpâie sau care ne lipsește cu desăvârșire. Dacă vrem să le transmitem mesajul că sunt persoane valoroase, este important să credem în primul rând că noi înșine suntem valoroși ca ființe umane. Construind pentru noi înșine un mediu propice unei dezvoltări echilibrate, în care să ne simțim protejați și iubiți, și oferindu-ne anumite oportunități de dezvoltare și de învățare, vom avea energia necesară pentru a ne ajuta copiii să devină încrezători și independenți.
Încrederea începe și se cultivă în familie. Când noi, părinții, avem dificultăți în a ne înțelege copiii, aproape întotdeauna e vorba despre una din două: fie copiii nu se simt atât de conectați cu noi pe cât și-ar dori, fie copiii au o problemă sau o nevoie neîmplinită și se simt părăsiți. Să ne imaginăm că ai noștri copii au un cont bancar emoțional. Moneda acestui cont este conectarea/legătura pe care o au cu noi, iar comportamentul lor în orice moment reflectă statutul contului: cât de plin sau de gol este. Când avem o legătură autentică cu ei, când le sesizăm experiența lăuntrică, când le acceptăm sentimentele și facem un efort să înțelegem ce li se întâmplă, atunci acumulăm capital. Când copiii noștri adună o cantitate sănătoasă de capital de conectare, ei se simt siguri pe ei, capabili, în siguranță și valoroși. Iar acestea îi ajută să fie cooperanți, flexibili și încrezători. Dar pentru asta, e nevoie mai întâi să construim această conexiune, ceea ce îi va determina pe copii să se simtă mai bine, lucru care îi va determina apoi să se poarte mai bine. Dar atenție, comportamentul vine la final. Nu putem începe cu acesta, ci cu legătura dintre noi. Și încrederea.
Când vine vorba de obiective importante, nimic nu este mai important decât relația pe care o construim cu copiii noștri. În relația cu ei, contează foarte puțin să avem noi dreptate, dacă ajung să se simtă tensionați în prezența noastră. Ceea ce cântărește mai mult e ca ei să poată avea încredere că se simt suficient de în siguranță cu noi pentru a ne explica motivele pentru care au făcut ceva greșit. Astfel, crește probabilitatea ca ei să vină la noi când au probleme, pentru a primi un sfat sau din dorința de a petrece timp cu noi când au libertatea de a alege acest lucru. Mai mult, când știu că pot avea încredere în noi, este posibil chiar să facă ce le cerem dacă subliniem cât de important este pentru noi acest lucru.
Oamenii reali au nevoi, au activități pe care le fac cu drag și altele pe care le...detestă. Copiii ar trebui să știe asta. Oamenii reali uneori se enervează, sunt distrași sau obosiți. Nu sunt întotdeauna siguri ce este bine să facă, iar alteori spun lucruri fără să gândească și apoi regretă. Nu ar trebui să ne pretindem mai competenți decât suntem. Când o dăm în bară, ar fi frumos să recunoaștem. Așa construim acest sentiment al încrederii între noi.
Copiii vor continua să ne stimeze și dacă suntem sinceri în legătură cu limitările noastre, și dacă le vorbim din inimă, și dacă văd că, în ciuda privilegiilor și înțelepciunii pe care le conferă maturitatea, suntem, în definitiv, doar oameni care încearcă să-și croiască un drum în lume, să facă ce este corect și bine, să pună în balanță nevoile tuturor, să continue să învețe...la fel cum sunt și ei. De fapt, cu cât suntem mai autentici cu ei, cu atât mai mult ne vor respecta și vor avea încredere sinceră în noi. Pas cu pas, construim temelia încrederii și le dăruim copiilor puterea de a fi ei înșiși într-o lume care încearcă permanent să îi schimbe.
Oana Vacaru
Surse bibliografice: Barbara Coloroso(2020), Copiii sunt de neprețuit; Paola Santagostino(2018), Cum să crești un copil sigur de sine... și să-i consolidezi autostima; Dezvoltă încrederea în sine a copilului tău(2014), editura Smartbox Family
