INCEARCA SA INTELEGI PUNCTUL DE VEDERE AL COPILULUI TAU
Încearcă să înțelegi punctul de vedere al copilului tău...
Copiii văd lumea destul de diferit față de noi. Iar pentru a răspunde nevoilor lor și a construi o legătură cu adevărat puternică, este important pentru noi ca părinți să încercăm în mod serios să le luăm în considerare perspectiva.
Avem nevoie să ne facem timp pentru a învăța cum gândesc și simt copiii noștri, iar asta ne va ajuta să înțelegem mai bine reacțiile lor și cum să relaționăm mai eficient cu ei.
Nu este întotdeauna ușor să înțelegi comportamentul unei persoane, și mai ales al unui copil. Cunoașterea temperamentului unui copil ne ajută să descifrăm sau cel puțin să ne facem o idee despre felul în care el percepe lumea și despre comportamentul lui.
Părinții din ziua de azi își iubesc copiii la fel de mult ca părinții de altădată, dar iubirea nu se transmite întotdeauna. Avem la fel de multe lucruri să-i învățăm, dar capacitatea noastră de a ne transfera cunoștințele pare să se fi diminuat. Nu simțim că avem puterea să ne ghidăm copiii spre atingerea potențialului lor. Pare că ne chinuim mai mult să ne ridicăm la nivelul ideii noastre despre ce înseamnă a fi părinte. Și când nu reușim să obținem rezultatele dorite, ne implorăm copiii, îi ademenim, îi mituim, le oferim recompense sau îi pedepsim. Apoi, ne auzim vorbindu-le pe un ton care pare dur chiar și pentru noi și străin de adevărata noastră natură. Iar în momentele de criză, chiar atunci când ne-am dori să invocăm iubirea noastră necondiționată, simțim că devenim mai reci. Apoi, ne învinovățim....și tot așa.
Copiii sunt ca niște vulcani în miniatură, cu emoții care pot erupe în orice moment. În calitate de părinți sau educatori, este esențial să înțelegem și să gestionăm emoțiile puternice, oferind copiilor noștri un mediu sigur și iubitor în care să se dezvolte. Să simtă că sunt ascultați și înțeleși. Deoarece a înțelege punctul de vedere al copilului presupune empatie, răbdare și o comunicare adaptată vârstei și nevoilor lui. Nu doar să auzim ce spune, ci să ascultăm activ, lăsând deoparte telefonul sau alte lucruri care ne-ar putea distrage, privindu-l în ochi și arătându-i că suntem prezenți, fără a-l întrerupe imediat cu soluții sau corecturi care să ne valideze poziția noastră atotcunoscătoare și salvatoare.
Încercarea de a vedea lumea prin ochii lui n-ar trebui să fie o sarcină grea....cu toate astea, trebuie să înțelegem că ei au alte repere, moduri și o altă ierarhie a lucrurilor care contează și a felului în care percep lumea aceasta.
Câți dintre noi ne-am întrebat ”Cum aș simți eu asta dacă aș avea vârsta și experiența copilului meu?”...dacă am făcut-o deja, am trăit un adevărat miracol. Cred că suntem cu toții de acord că uneori, plânsul, furia sau tăcerea exprimă emoții și stări pe care copiii noștri nu știu încă să le numească.
Să le adresăm întrebări deschise...nu doar acele întrebări care ne asigură o discuție scurtă și la obiect. ”Cum te-ai simțit când s-a întâmplat asta?; Ce ai fi vrut să se întâmple? De ce anume ai avut nevoie în acel moment?”. Sau putem reformula ce spune, pentru a-i arăta că lam înțeles: ”Să înțeleg că/Deci ai fost supărat pentru că prietenul tău nu a vrut să se joace cu tine, așa este?”. Și chiar atunci când poate nu suntem de acord cu un comportament, să nu uităm că emoția pe care o simt copiii noștri este reală: ”Înțeleg că ai fost nervos. Este greu când simți că nu ești ascultat.”
Joaca este limbajul natural al copiilor. Prin joacă, ei exprimă o multitudine de trăiri și situații pe care nu le pot exprima prin cuvinte. A-i observa și a participa la joc ne oferă șansa de a culege indicii despre ce îi preocupă, despre ce îi bucură, despre ce le place să facă sau să nu facă. Toate ne vorbesc despre ceea ce ei sunt, chiar și atunci când tac. Alteori, copiii nu spun ce simt, dar corpul și reacțiile lor ne spun atât de multe. Să ne întrebăm de ce se retrag dintro activitate sau de ce sunt mai iritați sau tăcuți decât sunt de obicei?...
S-ar putea ca uneori să nu reușim ne înțelegem copiii sau chiar să fim îngroziți, dar cel mai adesea putem să fim sau să ne lăsăm surprinși și încântați. Nici nu am putea cere mai mult.
Dansul în timp dintre părinți și copii, dintre trecut și viitor, este o parte profundă a naturii noastre umane, poate cea mai profundă. Iubirea noastră foarte specifică și particulară pentru copiii noștri este greu de înțeles în termeni de principii etice generale sau în concepte de tot felul. Priceperea noastră în a le fi aproape copiilor și a-i ajuta să se înțeleagă și de a le înțelege opinia, punctul de vedere, perspectiva vine odată cu experiența. Cu efortul nostru, cu disponibilitatea noastră, cu deschidere și seriozitate, cu răbdare, cu multă grijă, cu respect și delicatețe.
Oana Vacaru
