IN LUMEA CEA MARE
În lumea cea mare
Copiii au darul de a explora lumea cu o curiozitate nemărginită. Fiecare întrebare a lor reprezintă o oportunitate de a descoperi ceva nou și de a învăța. Sunt asemenea exploratorilor iscusiți, dornici să înțeleagă și să descopere lumea din jurul lor.
Poate fi surprinzător să auzi că a fi părinte ar trebui să fie ceva relativ ușor. Să-i facem pe copiii noștri să ne asculte sfaturile, să ne urmeze indicațiile, îndrumările sau să ne respecte valorile nu ar trebui să necesite efort și luptă sau constrângere și nici măcar influența suplimentară a recompenselor. Uneori, dacă nu de cele mai multe ori, neputința părintească este greu de recunoscut și este dureros de acceptat. Prea des copiii sunt învinuiți că sunt dificili.
A vorbi despre dragoste, în special despre dragostea părinților pentru copii, poate suna sentimental și siropos, dar și simplu și evident. Însă la fel ca toate relațiile umane, dragostea pentru copii face parte în același timp din textura cotidiană a vieții noastre, fiind omniprezentă, inevitabilă și aflată la baza a tot ceea ce suntem. De altfel, este și enorm de complicată, schimbătoare și chiar paradoxală. Dragostea nu are obiective, repere sau planuri, dar are un scop. Scopul nu este acela de a-i schimba pe cei pe care îi iubim, ci de a le oferi ceea ce au nevoie pentru a prospera. Scopul iubirii nu este de a le modela destinul celor pe care îi iubim, ci de a-i ajuta să și-l modeleze singuri.
Scopul nu este acela de a le arăta calea, ci de a-i ajuta să-și găsească singuri calea, chiar dacă cea pe care o aleg ei nu este una pe care am alege-o noi înșine sau chiar una pe care am alege-o pentru ei. Scopul iubirii copiilor, în special, este acela de a le oferi acestor ființe umane neajutorate un mediu bogat, stabil și sigur, un mediu în care variația, inovația și noutatea să poată înflori. Să poată da rod. Acest lucru este adevărat atât din punct de vedere biologic și evolutiv, cât și din punct de vedere personal și social. Iubirea nu le oferă copiilor o destinație, ci le oferă hrană pentru călătoria lor în lumea aceasta mare...
Și în acest fel, putem recunoaște că relațiile dintre noi și copiii noștri se numără printre cele mai importante și mai aparte dintre toate relațiile umane. Și mai putem și trebuie să recunoaștem că ne pregătim copiii pentru a face față unei lumi într-o continuă schimbare, nicidecum pentru a rămâne ”prizonieri” între pereții casei noastre și ai prejudecăților noastre.
În practică, cheia iubirii este să facem lucruri împreună(fie că vorbim despre muncă, despre o plimbare sau despre a face o prăjitură), să îi integrăm în lume într-un mod care să se adapteze la punctele forte și la slăbiciunile lor. Și ale noastre. Această creștere împreună, a noastră alături de copii, este precum muzica și dansul. Nu putem pur și simplu să facem un om să se miște și să numim acest lucru dans. Dansul implică un du-te-vino între mișcările unei persoane și ale alteia. Este o coordonare fină între ceea ce face fiecare persoană. Astfel îi ajutăm să se maturizeze și cu cât petrecem mai mult timp alături de ei îi ajutăm să-și dezvolte multe dintre caracteristicile sociabilității pozitive. Maturizarea este necesară pentru socializarea autentică. Integrarea socială înseamnă mult mai mult decât simpla potrivire sau acomodare. Adevărata integrare socială a copiilor noștri necesită nu doar o amestecare cu ceilalți, ci și o amestecare fără a-ți pierde caracterul unic sau identitatea.
Aceasta este marea noastră provocare.
Oana Vacaru
Surse bibliografice: G. Mate(2023), Ține-ți copiii aproape; A. Gopnik(2023), Grădinarul și tâmplarul.
