Grădiniţa Surorile Providenţei

Misiunea noastră cea mai importantă este educarea inimii copiilor.

FIECARE COPIL ESTE DIFERIT, INCURAJARILE SUNT DE DORIT

Postat pe: 24-06-2022
Nr. vizualizari: 19 ochi surorile providentei

Fiecare copil este diferit, încurajările sunt de dorit

 

Fiecare copil se dezvoltă diferit, în propriul său ritm. Pentru a ne da seama de acest aspect putem face comparații între copii, dar nu trebuie să forțăm proprii copii să fie la fel ca ceilalți. Putem face comparații, doar pentru a identificare diferențele dintre ei, unuia îi place să picteze, altuia îi place să cânte. Fiecare copil are darurile sale speciale primite la naștere, cu care a fost înzestrat de viața, aptitudinile, de asemenea sunt diferite și conferă unicitate copilului. Unele dintre ele vor sta ascunse o vreme până când un educator, învățător, profesor, părinte le va identifica și va îndruma copilul către dezvoltarea lor.

Știm și am auzit de foarte multe ori că familia este este nucleul societății – poate uneori ni s-a părut mult, deoarece considerăm că alți mulți factori influențează traiectoria unei persoane, însă analizând mai bine, ne dăm seama că această sintagmă este adevărată, familia chiar este nucleul societății.

Părinții au un rol extrem de important în dezvoltarea emoțională a copilului, ambii părinți au un rol deosebit, atât mama, cât și tatăl. Este adevărat căci în primii ani de viață, rolul mamei este mult mai necesar și mai complex, față de cel al tatălui, dar crescând, copilul va avea nevoie și de modelul tatălui, care îi va inspira copilului siguranța de care acesta va avea nevoie pentru a intra în societate.

Implicarea părinților în viața școlară, participarea activă a acestora în procesul instructiv-educațional, colaborarea părintelui cu profesorul, duce la o implicare mai mare a copiilor în activitatea școlară, și la obținerea de rezultate mai bune. Literatura de specialitate arată că şansele de reușită ale unui copil de a se dezvolta şi de a obţine rezultate mai bune la învățătură cresc pe măsură ce părinţii sunt implicaţi în educaţia acestuia.

Fiecare copil este diferit în felul lui. Unii sunt mai curajoși, alții mai temători și mai reținuți. Unora nu le e frică de nimic, în timp ce alții au fobii. Este vorba despre o problemă pe care mulți copii o întâmpina în dezvoltarea lor: anxietatea.

Anxietatea este o tulburare care apare încă din primele luni de viață ale unui copil și care poate să se manifeste oricând pe parcursul dezvoltării. Ea vizează temeri nejustificate față de unele activități, persoane, situații cu care s-ar putea confruntă copilul. Există copii preșcolari care se tem de întuneric și îți vor cere să lași becul aprins atunci când se duc la culcare, în timp ce la alți copii poate să apară anxietatea de separare, frecvență în momentul în care este dus pentru prima dată la grădiniță sau într-un mediu nou.

La nivel comportamental, copiii care manifestă anxietate preferă să se retragă. Ei își vor reduce interacțiunile sociale cu ceilalți copii de vârstă similară, se vor retrage în camera lor, în casă ori lângă părinte, unde se simt în siguranță.

Uneori anxietatea apare în urmă unor evenimente care l-au speriat pe copil foarte tare. O ceartă între părinți la care a fost martor, o situație la grădiniță care i-a făcut pe alții să plângă și l-a speriat, toate acestea pot să reprezinte un punct de plecare. Unii copii pot să manifeste anxietate ca urmare a sensibilități lor crescute. Există copii foarte sensibili, care reacționează mult mai profund decât alții și “pun la suflet” absolut orice.

Ce putem face că să evităm aceste temeri nejustificate?

1.         În primul rând, recunoaște teamă copilului. Această este reală și nu un moft sau “o chestie” inventată că să-ți atragă atenția.

2.         Încurajează-l să-ți vorbească despre ea și cere cât se poate de multe detalii. Așa va înțelege că îi ești aproape și vei obține o relație părinte-copil mult mai consolidată și bazată pe comunicare.

3.         Evita situațiile în care ironizezi ori glumești referitor la temerile pe care le are. Gândește-te că cel mic de-abia acum descoperă lumea. Tu ai avut nevoie de câțiva zeci de ani buni pentru a o cunoaște și nici acum nu poți să spui că știi “totul”.

4.         Evita să devii ultra protectiv. Pentru că unele comportamente sunt învățate de către copii din observare și prin regularități, dacă îi oferi o grijă excesivă și un nivel foarte ridicat de atenție s-ar putea să ajungi să-i cultivi aceste temeri. El va învață faptul că, dacă îi este frică și îți spune, tu “în sfârșit” îi oferi atenție, iar regulă va fi “Dacă mi-e frică și arăt asta, mama va fi lângă mine”.

5.         Învață-l să-și monitorizeze frică. Când apar senzațiile, care au fost evenimentele ce au apărut imediat înainte de a se manifestă frică, ce grad de intensitate a avut? Prin monitorizare va învață destul de ușor că uneori exagerează, iar teamă nu este întemeiată. Poți să folosești o scala de la 1 la 10 pentru a vedea care e intensitatea fricii. De exemplu: “De la 1 la 10, unde 1 înseamnă deloc și 10 înseamnă foarte mult, câte de mult îți e frică?”.

6.         Cultivă-i încrederea în el prin a-l recompensă de fiecare dată când face ceva singur și utilizând încurajări de genul: “bravo”, “foarte bine”, “știam că ai să reușești”, “știam eu că poți” etc.

7.         Folosește terapia ocupațională. A-i da posibilitatea copilului tău de a se manifestă la nivel practic îl va ajută să se elibereze de temeri. Ar putea să deseneze, să picteze, să construiască ceva ori să realizeze cu ajutorul tău diverse activități practice.

 

 

Surse: https://edict.ro/fiecare-copil-este-unic

https://ro.scribd.com/doc/218369468/Fiecare-Copil-Este-Diferit-in-Felul-Lui

eroare surorile providentei
Ne pare rau, a aparut o eroare!
x
succes surorile providentei
Va multumim!
x