Școala Primară "Surorile Providenţei"

 Cum să ne păstrăm cumpătul când copilul trece prin perioade dificile

 

Copiii noștri nu au nevoie de nimic altceva, decât de prezenta noastră. Si, după cum știm, ei au o dependenta înnăscută de noi, părinții, in perioada in care sunt încă mici.

De cate ori ni se întâmplă sa ne gândim cum comportamentul de ’’nestăpânit’’ al copiilor nu este adesea decât reprezentarea exterioara a neliniștii lor interioare? Sau de cate ori ne-am dat silința pentru a schimba măcar pentru câteva minute rolurile si a vedea situația din punctul lor de vedere? Ce trebuie sa știm este ca ei nu au perspectiva unui adult, oricât de mult am vrea sa credem acest lucru.

Exista situații limita in care ne pierdem cu firea si ajungem sa ne percepem copiii intr-un anume fel(fiecare dintre noi cunoaștem in ce mod putem ajunge sa ne etichetam copiii). Sunt acele momente când pierdem pur si simplu conexiunea atât de necesara cu ei. Le putem compara cu momentele in care se simt singuri in întuneric, lăsați de noi acolo, cu neliniștile lor. Îmi amintesc acum, ceea ce spunea un actor in timpul unei piese de teatru pentru copii: ’’durează câteva secunde sa întrebi, câteva minute sa vindeci, apoi, pentru copii are loc o magie’’.

Pentru a se dezvolta armonios, fiecare copil are nevoie de iubire. Iar aceasta iubire nu poate fi simțită decât la nivelul conexiunii pe care o avem cu copiii noștri. Aceasta conexiune/legătură poate lua naștere doar atunci când petrecem TIMP cu ei. La cat de ocupați suntem si la cat de încărcate sunt zilele noastre, poate ca este greu sa facem loc si pentru un timp de calitate cu copiii noștri. Prin ’’timp de calitate’’ înțelegem acel răgaz in care stăm in liniște cu ei, unii lângă ceilalți, având contact vizual, râzând liber împreună, concentrați fiecare pe celălalt si pe relația noastră. Timpul de calitate nu este cel petrecut dând fuga sa ne încălțam copiii, sa le periem dinții sau atunci când le pregătim cina. Timpul ACELA este atunci când putem sta împreună pur si simplu, fără telefoane, fără ecrane si fără alte mijloace de distragere a atenției...când ne așezăm si respiram, simțind căldura îmbrățișării lor, când ne aducem aminte de cat este de incredibil sa fii părinte. Timpul de calitate cu copiii noștri este ceva ce trebuie sa prioritizam mai presus de orice altceva.

Bine, bine...dar cum facem in momentul in care situația scapă de sub control si cum sa le vorbim copiilor când nu vor sa ne asculte? Văicăreli, sfidări, certuri, crize si alte provocări menite parca sa ne dezbrace de ceea ce suntem, de buna noastră simțire si de insuficienta noastră răbdare. Si lista poate continua.

Spre exemplu, văicăreala si nemulțumirile(atitudini negative) aduc sunete care ne pot scoate din minți. Nu cred ca exista părinte care sa nu recunoască acea tonalitate a vocii care ne face sa ne dorim sa ne acoperim urechile si sa o luam la goana. Si daca nu primesc un anumit răspuns(fie ca suntem la magazin si doresc un anumit lucru, pe strada, acasă, etc.), copiii reacționează prin creșterea volumului si a intensității. Va este cunoscuta scena...?

Înainte de orice, copiii sunt solicitanți. Si nu dețin controlul. Ei sunt nevoiți sa ne convingă ca ei chiar își doresc acea înghețată, chiar trebuie sa meargă acasă, chiar trebuie sa fie cărați in brațe, chiar trebuie sa încerce si ei, chiar trebuie sa fie primii, chiar trebuie sa meargă mai târziu la culcare, te rooog! Si nu este deloc ușor sa fii dependent.

Potrivit autoarelor Joanna Faber si Julie King, experte in comunicarea binevoitoare cu copiii, una dintre strategiile pe care le putem folosi atunci când copiii se văicăresc este recunoașterea sentimentelor, urmata de oferirea unei opțiuni care sa-i ajute sa treacă peste momentul respectiv. Oferirea de opțiuni le dă copiilor posibilitatea de a găsi singuri o soluție la problema lor, in loc sa se plângă si să depindă de noi. Asta ne va schimba in bine relația cu copiii noștri. Chiar daca unele sentimente pur si simplu nu par demne de compasiunea sau de atenția noastră. Uneori, pare destul de greu sa acceptam sentimentele când nu vedem nici cea mai mica justificare. Însă, ’’inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște’’, așa cum scria filozoful Blaise Pascal.

Așadar, recunoașterea sentimentelor nu înseamnă a fi de acord cu orice exagerare si nici a ne răsfăța copiii, îndeplinindu-le orice dorință. Recunoașterea sentimentelor, chiar si atunci când acestea sunt iraționale sau nejustificate, ii ajuta pe copii sa accepte mai ușor realitatea.

Când avem copii de grădiniță, in fiecare zi lucrurile pot scăpa de sub control mai des decât in orice alta perioada. Copiii nu au nicio noțiune despre ceea ce le trebuie, deși, au nevoie de multe lucruri in permanenta. In același timp, le lipsesc abilitățile de ale obține. Si, in felul acesta, este inevitabil sa nu existe conflicte si răsturnări de situație. Ziua se poate transforma intr-un haos total.

 Cred ca ar trebui sa dam uitării ideea ca ar exista vreo soluție perfectă care sa ne scape de acest haos, si pe care sa o urmam pas cu pas. Nu exista nicio carte si nicio metoda care sa ne poată instrui cu exactitate ce sa facem cu copiii noștri când lucrurile o iau razna. Ce știm sigur, este ca in astfel de situații, ei au nevoie de noi mai mult ca oricând. Daca ii vom lăsa pe copii de capul lor si daca vom alege sa ii pedepsim(si daca o facem des), atunci ei vor fi afectați de atitudinea noastră. In felul acesta, le vom leza încrederea de sine si va rupe in bucăți întreaga legătură dintre noi si ei.

Copiii pot sa tipe, sa arunce lucruri, sa se înfurie, sa vorbească urat, pot sa ne lovească, sa ne muște, sa minta...pot face multe când sunt furioși, supărați etc.

Ei procedează astfel pentru ca încă nu au învățat cum sa se exprime într-o maniera acceptabila din puncte de vedere social. Le va lua timp sa învețe cum sa relaționeze cu oamenii din jur. Este sarcina noastră sa le arătăm copiilor când întrec limita...fără a-i speria. Le putem arata ca si din acest sentiment copleșitor si dificil, precum furia, exista o scăpare. Când se așterne liniștea, putem discuta împreună despre ce a generat furia si ce anume am putea face diferit împreună data viitoare. Întotdeauna există o cale de a ajunge la inima copiilor noștri, chiar daca pare uneori ca noi nu am găsit-o...încă.

Când lucrurile scapă de sub control in primii ani de școală, când apar nemulțumirea legata de orele de culcare, certurile pentru teme, frații care se trag in jos unul pe altul, scaunele răsturnate, mâncarea zdrobita cu furculița in farfurie, îmbufnarea, supărarea, frustrarea si singurătatea...totul capătă o alta dimensiune. Se pare, ca vor mai trece ceva ani pana când copiii noștri vor dobândi un control mai bun asupra sentimentelor si pana când vor avea o mai buna legătură cu noi. Si, acest lucru se va întâmpla daca vor învăța sa si le stăpâneasca acum, împreună cu noi, părinții si ceilalți adulți care le sunt aproape. Cu alte cuvinte, trebuie sa se frigă acum, ca sa știe cum sa stingă flăcările ulterior, atunci când vor fi pe cont propriu. Sarcina noastră este sa ii dezvățăm să stingem focul in locul lor.

In starea lor naturala, copiilor le place sa fie, pur si simplu, ei insisi. Trec de la o emoție la alta, răspunzând in fiecare clipa la cursul firesc al vieții. Tocmai de aceea, este necesar ca noi, părinții, sa nu uitam cat este de important  sa-i susținem si sa-i ghidam pe drumul către o independenta crescuta si către responsabilitățile care vin odată cu aceasta autonomie, îndrumându-i cu pricepere, înțelepciune si discernământ pe tot parcursul călătoriei către viața lor de adulți.

Surse bibliografice:  Alfie Kohn(2023), Iubire necondiționată pentru copilul tău; Joanna Faber, Julie King(2023), Cum să le vorbim copiilor când nu vor să ne asculte; Hedvig Montgomery(2021), Primii ani de școală.