Școala Primară "Surorile Providenţei"

Cum îmi ajut copilul să-și exprime propriile emoții

 

            În spatele fiecarei priviri, a fiecărui surâs, a fiecărui gest, se ascunde o emoție. Atitudinea pe care o avem față de diferitele situații cotidiane este mediată de emoțiile care dau culoare și sens, transformând în subiectiv fiecare aspect al realității.

Emoțiile „spun ceea ce se întâmplă în noi, în psihicul nostru, în interioritatea noastră, în sufletul nostru; dar ele sunt și purtătoare de cunoaștere, o cunoaștere care ne împinge în inima unor experiențe de viață inaccesibile cunoașterii raționale” (Borga, E., 2011, p.14).

Cosmovici A. definește emoțiile ca „stări afective de scurta durată, care traduc un specific al relațiilor mele cu un obiect ori o situație, deci au un caracter situațional. Ele pot fi declanșate de o împrejurare reală sau imaginară” (Cosmovici, A., 1996, p.224).

„Emoțiile sunt procese afective mai simple decât sentimentele” (Filiozat, I., 1999, p.176). Pentru Vasile Pavelcu, „emoția este un fenomen de dezadaptare la mediul extern, ea nu poate fi considerata ca fiind o conduită. Emoția este considerata totuși ca un fenomen normal, deoarece implică un grad satisfăcător de sistematizare și de sinteza psihica. Emoția nu apare din cauza dezechilibrului sau a dezorganizării psihice, ci pentru a preveni disocierea și dezorganizarea. Atunci când organismul nu este capabil de o echilibrare mai delicată și mai precisă, apare emoția ca funcție de prevenire a conflictelor interne prea violente. Chiar dacă în raport cu situația ea nu este de nici o utilitate , ea este de mare folos pentru liniștea internă; ea este un mijloc propriu de potolire psihică” (Pavelcu, V. 1982, pp.49-51).

Emoția apare ca răspuns imediat, impulsiv și nediferențiat la o situație, la un eveniment. Este un răspuns primitiv ce poate aduce plăcere sau durere”. (Montuschi, Ferdinando, 998, p.20) O emoție, „chiar lipsită de intesitate, schițează imediat un început de acțiune, înainte ca o deliberare conștientă să înceapă”. (Cosmovici, Andrei, 1996, p.220).

Emoțiile sunt o „sursă de informații esențiale pentru supraviețuire. Izvorul emoțiilor și sentimentelor îl constituie realitatea obiectivă. Natura emoțiilor și sentimentelor trăite depinde și de relația în care se gasește omul fața de obiecte și fenomene. Același obiect poate să producă la oameni diferiți sentimente diferite deoarece emoția reprezintă reflectarea atitudinii lor subiective față de obiectele și fenomenele realității obiective”. (Roșca. Al, Chircev. A, , p.174)

„Emoția este mișcarea vieții înseși. Este o mișcare ce pornește din interior și se exprimă în exterior. Este mișcarea vieții mele, care îmi comunică, mie și mediului înconjurator, cine sunt. Identitatea se bazează pe conștiința propriilor emoții. Sunt acela care simt ca sunt”. (Filliozat, Isabelle, 1999, p.47)

Emoțiile pot fi pozitive (când ceea ce ni se întâmpla este în concordanța cu scopurile noastre: bucurie, mul_umire) și negative ( când ceea ce ni se întâmplă este în contradicție cu scopurile noastre: tristețe, furie, teama, dezgust, etc.). Multe cercetări s-au aventurat în lumea fascinantă ăi misterioasă, a emoțiilor. Deși cercetatorii sunt conștienți de faptul că există încă mult de descoperit, ei sunt de acord asupra împarțirii emoțiilor în emoții primare și emoții secundare. Emoțiile primare, de bază, sunt prezente încă din primele etape ale vieții, în timp ce emoțiile secundare sunt compuse din interacțiunea mai multor senzații diferite și presupun o forma de autocunoaștere. Intensitatea emoțiilor este foarte variată: poate fi „vagă, mijlocie, dar și foarte mare, zguduind întregul organism. În acest ultim caz, vorbim de emoție-_șoc. Exista patru emoții-_șoc, tipice: frica, furia, tristețea și bucuria, dar sunt mult mai multe emoții decât acestea: dezgustul, rușinea, nemulțumirea, regretul, indignarea, simpatia, antipatia, speranța, mila, satisfacția, nehotarârea, sfidarea, etc. Există și emoții în relație cu munca intelectuală: mirarea, nesiguranța, certitudinea, îndoiala.” (Cosmovici, A., 1996, p. 224).

 Educatorul are misiune de a promova autocontrolul acestora de către copil, cunoașterea cauzelor lor și dezvoltarea unui comportament de răspuns adecvat contextului (Ferri, R., 2010).

Unul dintre secretele educației bazate pe educația emoțională este acela că progresul părinților determină progresul copiilor, altefel spus ceea ce este bun pentru părinți este la fel de bun și pentru copii.

Dezvoltarea unui vocabular emoțional la copii este esențială, pentru că aceștia învață nu numai să verbalizeze, dar și să înțeleagă cum se simte într-o anumită stare pe care o exprimă altcineva de lângă el.

De asemenea, cunoașterea emoțiilor îl ajută să empatizeze cu trăirile celor din jur și să își dezvolte abilități sociale. Modul în care acționăm noi îi ajută pe ei să reacționeze, să conștientizeze tipul emoțiilor, positive sau negative.

Câteva exemple prin care părinții își pot ajuta copiii să-și exprime propriile emoții.

• exprimă-ți tu ca părinte emoțiile folosind cuvinte simple
• identifică împreună cu el sentimentele celor din jur sau chiar ale lui
• folosește cărți și alte instrumente care să-i permită copilului să vadă emoția ilustrată
• joacă-te vânătoarea de emoții sau alte jocuri care îl ajută să-și exprime emoțiile
• citește-i povești.

Rolul educativ al poveștilor este nelimitat și ajută copiii să învețe o mulțime de lucruri. Cea mai importantă lege în educația copilului este recunoașterea, validarea și gestionarea emoțiilor acestuia într-un mod intelligent.

Este important să-i înțelegem pe copii pentru a-i ajuta în recunoașterea, validarea și gestionarea emoțiilor, însă acest lucru îl putem realiza atunci când suntem capabili să ne identificăm și să ne recunoaștem propriile trăiri, emoții și sentimente.

 

 

            Bibliografia:

Cosmovici, Andrei, Psihologia generală, Polirom, Iași, 1996

Roșca, Al., Chircev, A., Psihologia copilului, E.D.P., București, 1960