Școala Primară "Surorile Providenţei"

Cultivarea înțelepciunii și formarea unor oameni de caracter

Înțelepciunea nu este un dat, ceva cu care te naști, precum inteligența, de pildă, și nici ceva ce acumulezi, precum cunoașterea. Este ceva ce dobândim cu timpul.

Socrate spunea că adevărata înțelepciune vine la fiecare dintre noi atunci când realizăm cât de puțin înțelegem despre viață, despre noi înșine și despre lumea din jur.

De multe ori ni se întâmplă să ne întrebăm ce ne dorim pentru copiii noștri, ce este mai bine pentru ei sau cum putem face a-i ajuta să fie mai fericiți. Nu știu cât de mult ne gândim și la cât de mult ni-i dorim înțelepți.

Înțelepciunea are legătură și cu inima, și spun asta, fiindcă poți ști multe lucruri, să ai un bagaj uriaș de cunoștințe, însă, dacă nu ai o inimă deschisă, nu ai cum să fii înțelept. De câte ori nu ni s-a întâmplat să auzim sau să exprimăm noi înșine acest lucru: ”ah, ce-aș da să fiu acel/aceea, să pot avea atâția bani, să am putere, să nu îmi lipsească nimic!”. Iar acest lucru nu ar trebui să ne mire, deoarece trăim într-o lume care îl evidențiază pe cel bogat și puternic, fără a conta prin ce mijloace ajunge astfel, și a-i desconsidera pe cei ce aleg să ducă o viață trăită în simplitate. Și lucrul acesta, noi îl vedem zi de zi. O văd chiar și copiii noștri care ne privesc cu atât de multă curiozitate și fascinație, dorind să învețe cât mai mult și mai repede de la noi, pentru a ajunge oameni mari într-o zi.

Odată cu trecerea timpului, conștientizăm tot mai mult că nu este suficient doar să deții ceva, ci și să știi ce poți face cu ceea ce ai pentru a trăi cu adevărat împlinit. Ca părinți ne dorim ca fii și fiicele noastre să poată dobândi într-o zi această capacitate de a discerne corect, de a alege corect și a decide în așa fel încât să nu facă rău nici celorlalți, nici lor înșiși. Copiii au nevoie de numeroase oportunități pentru a explora lumea aceasta alături de noi. De aceea, este atât de important a-i educa pe copii astfel încât ei sa vadă valoarea lucrurilor, a gesturilor, a fiecărei mângâieri, a sacrificiilor, a întâlnirilor, a legăturilor, a amintirilor, a experiențelor de tot felul petrecute împreună, a susținerii necondiționate, a bunătății și generozității împărtășite și nu prețul lor. Doar așa vor învăța ce este cu adevărat important și valoros în viață, cultivându-le cele mai frumoase și nobile trăsături de caracter.

În procesul educației noi formăm copiilor convingeri, adică îi ajutăm să interiorizeze idei susținute emoțional. Cum? Prin exemplul propriu (copiii imită ceea ce văd), oferindu-le modele (copiii se identifică sau nu cu acestea), comunicând cu ei, cultivându-le acele comportamente menite să-i ajute să crească armonios, oferindu-le posibilitatea de a experimenta, având așteptări de la ei, reflectându-le acțiunile în cuvinte. Astfel educăm și cultivăm în ei convingeri și atitudini.

Noi suntem cele mai importante repere pentru copiii noștri, iar la baza unui om de caracter stau acele convingeri, acele principii și valori care contribuie fundamental la ceea ce vor deveni fiecare dintre ei atunci când vor fi adulți. Doar convingerea poate produce motivație, iar motivația conduce la acțiune.

Dacă ne este prea greu să ne imaginăm cum vor fi copiii noștri peste niște ani, atunci să ne gândim la ce contează pentru noi ca părinți acum.  Cu toții ne dorim ca ei să învețe lucruri bune de la noi, să aibă comportamente și obiceiuri dintre cele mai sănătoase, să așeze în bagajul copilăriei lor doar ceea ce au văzut mai bun și mai nobil la/și în noi. Însă, copilăria trece ca gândul, iar timpul nu ne este prieten atunci când avem nevoie să-l petrecem împreună cât mai mult unii cu alții.

Doar fiind împreună, în timpul pe care îl avem la dispoziție, vor învăța că împlinirea lor nu are preț, ci, se construiește pas cu pas și atenție, punându-i mereu pe primul loc, având grijă de inima lor, ajutându-i să devină oameni de caracter. Dacă vor ajunge să fie cumpătați, să accepte că lucrurile se schimbă încontinuu, iar în cele din urmă trec, vor învăța să fie răbdători cu ei înșiși și cu ceilalți și vor reuși să vadă lumea asta și cu inima, mai mult decât cu ochii, vor avea șanse să devină înțelepți. Dar pentru fiecare dintre noi, drumul către înțelepciune este altul, iar copiii trebuie să-l caute pe al lor.

Să nu uităm un lucru: nu numai oamenii bătrâni sunt înțelepți. Copiii poartă în ei o înțelepciune aparte.