COMUNICAREA PE INTELESUL COPIILOR
Comunicarea pe înțelesul copiilor
Copiii trăiesc într-o lume in care totul este mai mare. Totul ii domina prin înălțime. Un grup de adulți este asemenea unei păduri. Copiii nu își pot croi drum printr-o mulțime. Vad lumea din propria perspectiva, fără sa înțeleagă ce urmări poate avea comportamentul lor asupra celor din jur. Fiecare copil crede ca noi toți vedem lucrurile in același fel ca el.
Adesea in relațiile de familie trăim momente greu gestionat, momente care ne pun la încercare in adevăratul sens al cuvântului. Copiilor le place sa fie auziți si sa vorbească despre diverse lucruri. Cu cat părinții se apropie mai tare de vârsta școlară, cu atât mai des vor pune întrebări despre cum sunt conectate lucrurile in aceasta lume care ii înconjoară si vor dori sa afle tot mai multe amănunte. Unii dintre noi, părinții, sunt mai pricepuți decât alții sa vorbească despre lucrurile din jur, unii chiar am avut la rândul nostru părinți cărora le-a venit foarte ușor sa povestească cu ei despre aproape orice. Alții nu sunt obișnuiți sa exprime lucrurile in cuvinte. Mulți dintre părinți spun ca le vine greu sa vorbească cu copiii lor. Nu știu ce sa-si întrebe copiii, nu știu ce subiecte ii pasionează, li se pare problematic chiar si sa găsească un ton al vocii care sa mențină comunicarea vie.
Călătoria de la doi ani către vârsta de șase ani presupune niște acumulări enorme, mai ales din prisma limbajului si a comunicării. Cu cat cresc mai mult, cu atât mai mare este diferența dintre copiii aflați la câțiva ani distanta. Când vorbirea intr-adevăr începe sa prindă contur, este important sa le dam copiilor mici câteva lucruri de care se pot agata. Nu trebuie sa ii întrebăm despre lucruri complicate, despre sensul vieții sau altele de acest fel, dar ne putem arata interesați de viața lor, atât cat pot ei sa o înțeleagă. Întrebările cu „DE CE” sunt dintre cele mai dificile pentru copiii mici si atunci nu vom obține nicio informație. Întrebările închise, la care copiii pot sa răspundă cu „da” sau ”nu”, nu conduc spre dialog, pentru ca vor fi percepute de copii mai degrabă ca un interogatoriu si nu sunt nici deosebit de comode.
De multe ori, copiii ne vor povesti complet alte lucruri decât ceea ce au fost întrebați de fapt si atunci va trebui sa ii ascultam foarte atenți si sa urmărim firul povestirii, pentru ca tocmai aceste lucruri sunt cele mai însemnate. Exact asta doresc copiii noștri sa auzim.
Mulți dintre copiii de doi-trei ani sunt atât de concentrați pe clipa prezenta, încât lor li se pare inutil sa vorbească despre ceea ce s-a întâmplat pe parcursul zile, dar este de datoria noastră sa ne interesam de viețile lor si sa ii ajutam sa comunice. Trebuie sa le demonstram ca suntem acolo, ca ii ascultam, ca ii urmam si ca acceptam răspunsurile pe care ni le dau.
Conversațiile pe care le avem cu copiii noștri ar trebui sa fie niște clipe frumoase si nu o audiere oficiala. Sa nu uitam, ca cel mai important aspect pentru copiii noștri este sa-i ascultam si sa urmărim ceea ce ne spun.
Daca noi nu suntem in mod sincer preocupat de spusele copiilor, atunci ei vor înceta sa mai vorbească cu noi. Si in felul acesta, vom fi privați de toata frumusețea acestei perioade pline de fantezie. Ei nu vor mai vorbi cu noi despre ceea ce se petrece in viața lor atunci când vor creste.
Vor exista mereu intamplari si situatii in vietile copiilor nostri in care este esential sa avem un dialog bun impreuna. Conversatiile trebuie sa se intample atunci cand niciunul dintre noi(copii, parinti) nu este nervos. Cu totii stim cat de usor putem rani prin cuvinte, mai ales atunci cand suntem nervosi. Cu cat este mai important dialogul pe care il vom avea, cu atat mai disponibili trebuie sa fim. Sentimentele noastre puternice ne fac sa nu ascultam bine, ceea ce ne face ca mai degraba sa devenim defensivi in loc sa ne deschidem catre celalalt. Asa sunt toti oamenii. Nimeni nu face exceptie. Daca vrem intr-adevar sa vorbim cu copiii nostri, atunci va fi de dorit sa mergem in directia lor. Daca simtim ca noi si copiii nostri suntem irascibili, suparati sau revoltati pe cineva intr-un fel sau altul, atunci sa asteptam pana ne calmam. De obicei, avem o singura sansa pentru discutia in jurul respectivei teme importante. Nu este usor sa revenim iar si iar asupra unui subiect dureros.
Multi dintre parinti, mai ales parintii copiilor mai mari, stiu din experienta ca nu are sens sa incepi discutia printr-o porunca. Nu-i putem obliga pe copii sa vorbeasca, dar ii putem ajuta.
Putem alege momentul si ocazia potrivite, poate cand suntem afara si ne plimbam impreuna sau cand plimbam cainele sau cand stam in masina si asteptam culoare verde la semafor, cand ne uitam impreuna la ceva sau poate cand ceva ne reaminteste despre cele intamplate. Atunci copiii se vor simti mai putin incoltiti. Sa le aratam ca vrem sa vorbim cu ei, ca ne dorim foarte tare sa aflam cum s-au simtit si ce s-a intamplat intr-un moment anume. Fara a cauta vinovati, mai ales in situatiile tensionate si dificile: „Inteleg ca nu vrei sa vorbim despre asta, dar spune-mi doar cateva cuvinte ca sa pot intelege mai bine ce s-a intamplat si cum a fost totul. ” Sa nu ii fortam prea tare si sa fim rabdatori. Sa fim invatatei rabdatori.
Maniera in care vorbim este aproape la fel de importanta ca vorbele pe care le rostim. Ar trebui sa folosim un ton prietenos care inspira incredere, ca si cum am vorbi cu un prieten bun. Asa cum stim deja, este usor sa ne enervam si sa vorbim apasat atunci cand ne adresam copiilor nostri aflati in mijlocul unor evenimente dificile pentru ei. Ei vor detecta imediat tonul aspru si vor reactiona prin a se inchide in ei.
Atunci, ei cred ca nu mai au nimic de castigat din a ne povesti noua ceva, asa ca nu se vor expune si mai mult.
Copiii au nevoie ca noi sa ne comportam ca niste adulti, deoarece noi detinem controlul si puterea de a-i indruma, de a-i ghida, de a-i călăuzi, chiar daca suntem uneori depasiti de situatie. Noi suntem vocea care ii insoteste si ii ajuta sa-si clarifice impresiile si ideile despre viata, despre lume, despre sine.
Sursa: Joanna Faber, Julie King(2023), Cum să le vorbim copiilor când nu vor să ne asculte; Joanna Faber, Julie King(2019), Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte.
