CE INSEAMNA A NE DISCIPLINA COPILUL
Ce înseamnă a ne disciplina copilul
De cate ori nu ne-a fost dat sa auzim din gura altor părinți(si din experiență proprie) ’’copilul meu nu mă ascultă. Indiferent ce as spune, parca vorbesc cu pereții.’’ sau ’’a țipat la mine si mi-a spus ca temele sunt un chin pentru el’’ sau ’’am țipat si eu la ea, apoi, am amenințat-o ca ii interzic una-alta. Mi-a spus ca mă urăște. Orice as face, nimic nu mai funcționează.’’. Oare ce părinte nu si-a amenințat copilul la un moment dat? Cum reacționăm noi atunci când copiii noștri sunt neascultători, își dau ochii peste cap, ne imita atunci când vorbim cu ei, ne trântesc ușile in fata, iar exemplele pot continua? Si, după ce am epuizat toate resursele de a ne tine copiii sub control, am folosit expresia: ’’Daca nu....atunci...’’? Pentru majoritatea dintre noi, începe întregul sistem de negociere cu copiii, apoi, deschidem cutia recompenselor si a pedepselor...
Noi, părinții, suntem atât o sursa de autoritate, cat si modele de viată pentru copiii noștri. A fi modele pentru ei nu înseamnă doar ca ei ne vor imita in anumite activități sau profesii, ci întregul set de angajamente, acțiuni si obiceiuri vor cultiva si forma atitudinile si aspirațiile copiilor noștri. Suntem cele mai importante persoane pentru ei, nu simple cunoștințe, si de la noi vor moșteni abilități si atitudini care sa ii susțină sa își asume rolurile sociale si profesionale pe care le vor avea, cat si cum sa facă acest lucru. Copiii noștri sunt influențați nu doar de ceea ce le spunem sa facă sau sa devina, ci si de ceea ce le arătam prin exemplul personal viu, prezent si implicat, pentru ca doar in felul acesta sa-si poată construi o viața buna si împlinită, atât la nivel individual, cat si la nivel comunitar.
In sport se vorbește mult despre disciplină si ce înseamnă aceasta, si despre cum disciplina merge mana in mana cu dezvoltarea atenției si cu răbdarea, cu existenta unui pachet cu reguli de comportament. Regulile sunt destinate, în primul rând, creării unui mediu sigur de antrenament. Deși, dificilă la început pentru copii, păstrarea atenției și respectarea regulilor se educa în timp și cu efort susținut pe toate planurile. Suntem cu toți de acord, ca pentru antrenorii din sport aceste practici sunt floare la ureche, in schimb, pentru noi reprezintă ceva greu de pus in practica. In acest sens, Shefali Tsabary, doctor in psihologie clinica la Universitatea ’’Columbia’’ din New York, ne invita pe noi, părinții, sa avansam de la un tipar bazat pe relaționarea cu copiii noștri dintr-o poziție de ’’impunere a puterii parentale’’ spre o poziție bazata pe respectarea copiilor, pe strădania de a folosi aceasta relație sacra pentru a ne conecta la partea cea mai valoroasa din ei si din noi înșine. Potrivit ei, pentru a putea face acest lucru, este necesar sa ne întoarcem la rănile din propria copilărie, pentru a putea sa ne vindecam, crescându-ne copiii cu un sentiment acut de conștientizare.
Sistemul de recompense si pedepse pe care de multe ori îl aplicam subminează in mare măsură capacitatea copiilor noștri de a învăța autodisciplina, dar si potențialul lor nativ de autoreglare. Niciunul dintre noi nu agream aceasta abordare, deși, parca asta se așteaptă de la noi in multe dintre circumstanțe.
La origine, termenul este asociat cu educația si formarea, însă, mulți dintre părinții zilelor noastre înțeleg ca disciplina presupune automat o strategie de control care implica impunerea voinței părinților in detrimentul voinței copiilor, iar asta le alimentează resentimentele. Înainte de a fi părinți, nu ne-am fi crezut capabili de asemenea izbucniri in relația cu proprii copii si orice conflict din viețile noastre prezente(din relația cu copiii noștri, cu soțul/soția sau cu colegii de munca, etc.) recreează sub o forma sau alta copilăria noastră. Atât de orbi putem deveni noi, părinții, atât de alimentați de furia pe care o simțim in acele momente, încât le putem provoca suferințe foarte mari copiilor noștri!
A porni de la construirea unei relații solide cu copiii noștri, bazata pe încredere si respect reciproc este cheia. Este punctul oricărei direcții in educație, deoarece cultivarea comportamentelor pozitive ne învață copiii ca si voința lor este demna de apreciere si ca obiectivele lor pot fi cu adevărat atinse. Scopul eforturilor noastre consta in încurajarea copiilor in direcția autodeterminării, automotivării si a conștientizării. Iar comportamentele pozitive sunt alimentate de experiențele pe care copiii noștri le trăiesc alături de noi, atunci când știu ca intre noi si ei exista o relație speciala.
Specialiștii in domeniul educatiei de peste ocean ne spun ca exista strategii inteligente prin care putem întări comportamentele pozitive ale copiilor, fără a folosi disciplinarea așa cum a fost ea perceputa in cultura populara. Voi menționa aici patru dintre aceste metode practice si utile: 1. Borcanul cu distracții(așază in camera copilului un borcan in care sa puneți biletele conținând activități in care copilul adora sa se implice alături de tine/de prietenii lui. In fiecare săptămâna in care copilul îndeplinește un anumit obiectiv, are voie sa extragă un bilețel si sa se bucure de respectiva activitate); 2. Alegerea meniului pentru cina(daca își îndeplinesc obiectivele, au șansa de a alege meniul la cina. Aceasta strategie ii implica pe copii in organizarea meniului si a mesei si le dam oportunitatea de a tine cont si de preferințele alimentare ale celorlalți membri din familie); 3. Lasă-l pe copil sa-ti fie profesor(cea mai buna maniera prin care ii putem determina pe copii sa învețe un comportament este aceea prin care el ’’preda’’ acest comportament unei alte persoane. Lasă-ti copilul sa fie profesor si sa-l instruiască pe unul dintre părinți in practicarea acestui comportament. Astfel, copilul va ști cum sa-si asume un comportament intr-un mod mult mai eficient decât daca i-ai spune ce trebuie sa facă. In acest sens, permite-i copilului sa aleagă activitatea de seara si sa se pregătească pentru ea din timp, știind ca se va putea baza pe participarea întregii familii); 4. Când îți dai întâlnire cu mami sau cu tati(atunci când copilul si-a atins obiectivele, își poate alege o activitate speciala cu mami sau cu tati, ocazie cu care își poate petrece timpul doar cu unul dintre ei. Putem întări in felul acesta si legătura părinte-copil).
Un articol apărut in 1975 într-o revista americana afirma următoarele: ’’Răsplățile si pedeapsa n-au niciun efect’’. Aceasta idee ar trebui sa ne facă sa recunoaștem ca a fi părinte înseamnă a duce o luptă si o competiție a voințelor. De aceea, comportamentul nostru responsabil este un aspect foarte important pentru copiii noștri, dar este necesar sa recunoaștem ca una dintre cele mai grele sarcini este aceea a modelarii voinței lor încă din primii ani de viață.
Surse bibliografice: Shefali Tsabary(2018), ’’Dincolo de pedepse şi răsfăt’’; Adina Botiş Matanie, Anca Axente(2011), Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără să rănești.
