CE GANDESC COPIII NOSTRI?
Ce gândesc copiii noștri?
Când suntem părinți scopul nostru cel mai înalt este acela de a-i ajuta și a le permite copiilor noștri să înflorească. Ne dorim ca ei să se bucure de relații trainice și semnificative, să fie atenți și plini de compasiune, să aibă un parcurs armonios la grădiniță și apoi, să aibă rezultate bune la școală, să muncească cu seriozitate și responsabilitate și să se simtă bine în pielea lor. Să fie împliniți.
De multe ori când mă gândesc la universul extraordinar de creativ al copiilor și la modul în care ei percep și înțeleg lumea înconjurătoare, îmi vine în mine povestea ”micului Prinț” al lui Antoine de Saint-Exupery. O carte de copii pentru părinți, aparent ușoară, subțire, având câteva desene stângace și multe alte caracteristici nonliterare care i se pot atribui într-o societate de consum. Probabil mulți dintre noi am auzit despre această carte sau am și citit-o. Citind-o odată, de două ori, de nouă ori, putem înțelege mai bine problemele de abordare și comunicare în relațiile dintre copii și oamenii mari. Micul prinț întruchipează ceea ce înseamnă a fi copil, având acea ușoară nedumerire față de gândirea, discursurile și abordările complicate ale oamenilor mari. El exprimă acea înțelepciune curată, lipsită de rigori și teorii, necenzurată de egoismul și aroganța oamenilor mari care le știu pe toate. Fiecare dintre copiii noștri, la un moment dat, este obosit de maturitatea excesivă pe care noi, oamenii mari, le-o impunem, așteptând mereu răspunsuri și manifestând dezinteres în a le răspunde întrebărilor pe care ni le adresează cu atât de multă perseverență. Chiar și noi, oamenii mari, am fost mai întâi copii. Doar că puțin dintre noi își mai amintesc acest lucru.
Noi, adulții, avem nevoie de multe explicații, pe care le cerem cu insistență, inversăm rolurile, uităm că avem datoria și responsabilitatea de a forma, educa, de a călăuzi și nu de a subordona. Ne proiectăm cumva frustrările mediului în care suntem nevoiți să funcționăm și le răsfrângem asupra relației pe care încercăm să o construim cu copiii noștri. În schimb, copiii exprimă intensitatea vieții lor printr-o izbucnire fantastică, nemăsurabilă și plină de culoare.
De cele mai multe ori, suntem interesați de productivitatea muncii copiilor noștri, de cantitate, de șabloanele comportamentale ale cumințeniei ”dresate”, mai mult decât de creativitatea curată și încă neatinsă de moda societății în care trăim. În viteza ritmului cu care trăim, începem prea devreme maturizarea copiilor, iar ei acceptă acest fapt atât de obositor, ca unică șansă de supraviețuire printre nenumăratele schele și șantiere ale progresului.
Toți avem speranțe și vise pentru copiii noștri. Le dorim să fie fericiți, sănătoși și să-și atingă potențialul maxim. Noi, ca părinți, putem contribui la crearea acestei realități pentru copiii noștri, acordând atenție experiențelor prin care trecem împreună cu ei, zi de zi. Asta înseamnă că putem folosi atât momentele delicate, cât și provocările dificile și chiar situațiile banale, în care pare că ”nu se întâmplă nimic”, ca oportunități de învățare, pentru a-i pregăti astfel să fie încrezători, curajoși, determinați, generoși, să se bucure de relații bune și să se simtă mulțumiți cu ceea ce sunt.
Este atât de important a-i observa și privi cu atenție pe copii, a învăța să-i cunoaștem așa cum sunt ei, în întregime, și nu așa cum ne-am dori noi ca ei să fie. Dacă am comunica mai mult cu ei, dacă i-am asculta și ne-am da silință să îi înțelegem, această abordare ne-ar ajuta să promovăm o apropiere și o înțelegere mai profundă între noi și copii. Conștientizarea acestei perspective ne oferă șansa și încrederea de a gestiona lucrurile în moduri care să ne apropie mai mult de copii, astfel încât să le putem cunoaște mintea și, prin urmare, să contribuim la structura minții lor în moduri pozitive și sănătoase. Iar acest lucru nu doar că îi va ajuta să progreseze, ci, și să înflorească.
Creierul unui copil nu este un organ izolat, care acționează ca într-un vid. Propria persoană și familia, împreună cu comunitatea sunt fundamental conectate la nivel biologic. Chiar și în viețile noastre ocupate, active și adesea izolate, ne amintim de această realitate fundamentală: toți suntem interdependenți și conectați unu cu celălalt.
Să nu uităm că, părinții buni sunt asemenea profesorilor buni. Oferindu-le copiilor noștri o bază sigură, noi putem construi un mediu care permite creierului acestora să funcționeze între cei mai buni parametri. Iar această bază devine un spațiu sigur, o zonă de putere de unde pot porni să exploreze, gata să învețe ceva nou, să reușească. Baza sigură poate fi internalizată când copiii sunt învățați să-și gestioneze mai bine anxietatea și să-și concentreze mai intens atenția. Acestea sunt abilități de care toți copiii au nevoie nu numai la grădiniță și la școală, ci pe tot parcursul vieții.
Sarcina noastră este să-i conducem fără a leza legătura pe care o avem cu ei. De multe ori, copiii ne testează vederea lăuntrică precum micul prinț. Ni se întâmplă deseori să nu înțelegem mare lucru dintr-un desen. Pare că am avea nevoie de o carte tehnică la fiecare detaliu al artei exprimate acolo. În inocența lor, copiii se adaptează printr-o strategie ludică de supraviețuire, începând să vorbească pe limba oamenilor mari. În felul acesta, ei observă că adulții sunt mulțumiți. Deseori, copiii vorbesc și fac lucruri doar de dragul nostru, acționând cuminți și tăcuți, adică în standardele admise. Cumva, ne satisfac mândria de a avea copii competitivi, în văzul și auzul tuturor.
Să nu uităm că numai atunci când ne vom asculta copiii cu adevărat, vom învăța să îi cunoaștem, să avem o idee despre ceea ce poartă cu ei în universul minții lor. Doar atunci când vor sta de vorbă cu noi cu adevărat, vor avea curajul să se exprime și să exprime minunăția ce o poartă în gând și în inimi.
.
