CE-AM MOSTENIT DE LA PARINTII NOSTRI
Ce-am moștenit de la părinții noștri
Ne-am întrebat vreodată, de când suntem părinți, ce am moștenit de la părinții noștri? Dacă am moștenit felul în care ne ținem copiii de mână, anumite obiceiuri, felul de a fi, optimismul/pesimismul, valorile, umorul, seriozitatea etc....?
Știința ne spune că moștenirea caracteristicilor este procesul biologic prin care trăsăturile sunt transmise de la o generație la alta. Fiecare persoană primește material genetic de la părinții săi biologici, care determină o gamă largă de caracteristici fizice și biologice. Această transmitere a informației explică de ce copiii seamănă adesea cu părinții lor și de ce anumite trăsături de familie persistă de-a lungul generațiilor. Acest proces fundamental de primire și combinare a instrucțiunilor genetice de la mamă și tată stă la baza diversității umane și a continuității biologice.
Probabil, unii dintre noi și-au petrecut anii adolescenței muncind din greu pentru a evita să devină precum proprii părinți. Dar mai devreme sau mai târziu, descoperim că nu ne-am îndepărtat chiar atât de mult pe cât credeam. Moștenirea lăsată de părinții noștri poate părea ca o profeție. Chiar și așa, nu suntem cu toții condamnați să repetăm greșelile părinților noștri și nici predestinați să le moștenim succesele. Fiecare dintre noi are propriul drum.
Motivul pentru care acționăm asemenea părinților noștri poate să nu pară un mare mister. Lăsând la o parte legătura noastră genetică, din momentul în care deschidem ochii, de mici copii absorbim punctul de vedere al părinților și întreaga lor modalitate de a fi în lume. Moștenim o serie complexă de lecții, unele evidente și altele ”invizibile”, de la părinți, care ne influențează viața în moduri dintre cele mai neașteptate.
Încă de când suntem copii, internalizăm mediul în care creștem. Gradul în care nu am reușit să identificăm, să înțelegem și să ne separăm de anumite aspecte care și-au pus amprenta asupra personalității noastre ne poate face să repetăm ceea ce am trăit la un moment dat în viață. Acest lucru nu înseamnă că părinții noștri au intenționat să ne facă cu bună știință vreun rău sau că au dorit să influențeze fiecare aspect a ceea ce vom fi devenit. Scopul recunoașterii modului în care trăsăturile lor ne-a influențat comportamentul nu constă în a-i învinovăți sau a rămâne captivi în trecutul nostru, ci în a ne elibera de ceea ce s-ar suprapune personalității noastre. Acest proces ne oferă șansa să înțelegem acțiunile și reacțiile noastre și ne permite să ne asigurăm că acestea se aliniază cu obiectivele personale. Cel mai probabil, avem o listă de lecții pentru care suntem recunoscători și trăsături pe care sperăm să le imităm de la părinții noștri.
Trăsăturile nu sunt întotdeauna evidente; unele vin din perspective subtile pe care le-am preluat. Cele pozitive ne ghidează viața, iar cele negative, fie că le replicăm, fie că le respingem, ne pot împiedica să ne atingem obiectivele și să ne exprimăm autentic.
Părinții sunt oameni, iar oamenii nu sunt perfecți. Părinții noștri nu ies mereu bine din poveștile pe care le purtăm cu noi , dar nici noi, copiii lor, nu am ieșit de fiecare dată bine din toate interacțiunile pe care le-am avut cu ei.
Oana Vacaru
Surse bibliografice: Iulian Tănase(2022), Ce știm despre părinții noștri
