CAND OBOSESTI SA MAI FII PARINTE?
Când obosești să mai fii părinte?
Adesea, noi, părinții, ne simțim epuizați din cauza responsabilităților zilnice, a lipsei de somn, a preocupărilor financiare, a lipsei timpului, a vitezei cu care ne trăim viețile.
Ieșirea cu ușurință din modul de ”Muncă” pentru a intra în modul de ”Părinte” devine și mai importantă atunci când vrem să profităm la maximum de timpul petrecut cu familia. Din acel timp care ne (mai) rămâne. Însă, chiar și în acest timp, din cauza creșterii disponibilității personale în privința muncii, ne simțim obligați să citim și să răspundem la mesaje îndată ce le primim, indiferent de oră. Punem pauză sarcinilor de părinte pentru a răspunde repede la un e-mail. Verificăm mesajele noi pe telefon chiar în timp ce pregătim cina, în timp ce ne jucăm cu copiii noștri sau când ascultăm cum exersează la acel atelier de dezvoltare personală sau când își fac temele. Și, dacă, din orice motiv, nu putem rezista tentației de a răspunde imediat acelui ”cling”, simțim o tensiune ce crește până la niveluri inconfortabile. Această tragere permanentă în direcții diferite nu ne dă sentimentul că deținem controlul. Din contra. La un moment dat ne obosește foarte tare...iar povara cumulată a ceea ce avem de făcut și la muncă, și acasă poate fi epuizantă.
Suntem o generație de părinți care cred că a fi părinte bun contează cu adevărat. Vrem să facem lucrurile bine. Dar este ușor să confundăm ”a face bine” cu ”a face totul”.
În trecut, a fi părinte bun părea simplu, ar spune unii dintre noi. Și poate că le-am da dreptate. Sau poate nu. Cert este că părinții zilelor noastre și-au scris singuri o fișă a postului imposibilă. Avem atât de multe lucruri de ținut minte, atât de multe lucruri pentru care suntem responsabili, atât de multe de făcut! Nu e deloc surprinzător că ne simțim copleșiți de această povară de nesuportat și că întregul creier huruie de griji, sarcini și responsabilități.
Ne învinovățim deseori că nu suntem destul de ”prezenți” în viețile copiilor noștri și în viața de familie. Invocăm mereu lipsa timpului ca fiindu-ne cel mai mare inamic. Și atunci de ce să fii părinte? Ce face ca îngrijirea copiilor să merite efortul?
Pentru mulți dintre tătici, să-și facă timp și să-și adune energia pentru copii înseamnă să o lase mai moale cu serviciul. Asta, pentru că e dificil, dacă nu, imposibil, să fii prezent pentru copiii tăi(fizic și emoțional), atâta timp cât lucrezi 60 de ore pe săptămână sau dacă ești atât de distrat din cauza oboselii și a grijilor încât nu te mai poți concentra să auzi ce îți spun copiii.
Suntem obișnuiți să credem că munca nesfârșită, lungile ore alocate serviciului și sacrificiul de sine ne demonstrează devotamentul față de familie. Însă astăzi, mai mult ca oricând, dacă nu conștientizăm că acest lucru trebuie să se schimbe curând, riscăm să pierdem legătura cu copiii noștri, cu familia, legătura dintre soți.
Una peste alta, această viață poate fi fericită sau tristă, plină de succes sau dezamăgitoare, plină de mândrie sau regrete. Oboseala/epuizarea noastră poate fi pietricica peste care putem trece sau poate deveni o povara mult prea grea de purtat pe umerii noștri. Poate fi plină de ceea ce va avea mereu prioritate pentru noi. Poate avea un sens chiar și atunci când epuizarea își spune cuvântul.
Când știm că la sfârșitul oricărei zile, oricărei etape din viața noastră, al unui drum vom întâlni, vom întrezări privirea caldă a celor care ne iubesc, bucuria copiilor noștri care ne întâmpină în pragul ușii, vom înfrunta și oboseala, și greutatea zilei. Părinții reali obosesc uneori, nu joacă în rolul unor roboți fără cusur. Părinții reali admit și momentele grele, se opresc pentru a prinde din nou puteri și pentru a merge mai departe în aventura acestei vieți atât de bogată în experiențe și provocări de tot felul.
Oana Vacaru
Surse bibliografice: Anita Cleare(2021), Părintele de azi; Barbara Coloroso(2020), Copiii sunt de neprețuit.
