PRIMA PROMOTIE DE ABSOLVENTI AI CLASEI A IV-a SI-AU LUAT RAMAS BUN DE LA SCOALA NOASTRA
Cu mari emoții și recunoștință am trăit un moment deosebit din viața Școlii Primare „Surorile Providenței”: ziua în care prima noastră promoție de elevi ai clasei a IV-a și-a luat rămas-bun de la locul care, timp de patru 8 ani, le-a fost mai mult decât o școală – le-a fost o a doua casă.
În sălile de clasă, pe coridoare, în curte, la ore și în momentele petrecute împreună s-au țesut prietenii, s-au făcut primii pași spre cunoaștere, s-au depășit temeri, s-au descoperit talente și s-au format caractere. Fiecare zi a adăugat o filă la povestea lor și la povestea școlii noastre.
Astăzi îi privim cu bucurie și cu încredere pornind spre o nouă etapă a vieții. Faptul că, în urma concursurilor și a interviurilor susținute, au fost admiși la colegiile și școlile pe care și le-au dorit din Iași ne bucură și confirmă că munca lor, sprijinul familiilor și dedicarea învățătoarei au dat roade. Dar, dincolo de aceste rezultate, cea mai mare împlinire este să știm că pleacă mai bogați în cunoaștere, în valori și în experiențe care îi vor însoți întreaga viață.
Suntem recunoscători că am avut privilegiul de a le fi alături în acești ani atât de importanți ai copilăriei și că am contribuit, împreună cu părinții lor, la formarea lor intelectuală, umană și spirituală.
Dragi copii, vă mulțumim pentru zâmbetele, întrebările, curiozitatea și bucuria pe care le-ați adus în școala noastră. Plecați spre noi începuturi, dar veți rămâne pentru totdeauna prima generație de absolvenți ai Școlii Primare Surorile Providenței, iar acest lucru vă conferă un loc aparte în istoria și în sufletul comunității noastre.
Vă dorim să pășiți înainte cu încredere, curaj și generozitate, purtând mereu în inimă valorile pe care le-am cultivat împreună. Ușile școlii noastre vă vor rămâne întotdeauna deschise, pentru că aici veți avea mereu un loc pe care îl puteți numi acasă.
La finalul acestei știri, vă invităm să citiți povestea scrisă chiar de elevii noștri. Este mărturia sinceră a unor copii care au trăit cu bucurie acești ani și care ne lasă, prin cuvintele lor, una dintre cele mai frumoase amintiri ale primei promoții de absolvenți.
Povestea noastră
Cei 5 ani care s-au scurs nu sunt doar un număr, 5 ani sunt un univers întreg desenat cu cretă pe tabla unei copilării. Totul a început într-o zi de toamnă, când poarta școlii părea mai înaltă până la cer.
În clasa pregătitoare eram un pumn de curiozitate cu ghiozdanul cât noi. Literele dansau pe caiet, nu se așezau; 1+1 era o ghicitoare. Am învățat atunci că A scris strâmb era începutul unei lumi, iar fiecare greșeală era doar o virgulă, nu un punct.
Apoi, au venit anii care au trecut ca anotimpurile privind nostalgici pe ferestrele clasei. Clasa I a fost ca o iarnă în care am învățat să numărăm fulgii până la 100 și să deosebim B de D ca pe două poteci diferite în pădure. Dificultățile pe care le-am întâlnit au semănat cu niște căzături de pe un scaun, ne-am julit genunchii, dar ne-am ridicat râzând și puțin mai optimiști. Atunci, în clasa I, am înțeles că prietenia începe când împărțim ultimul creion colorat și ultima fărâmă de speranță.
Clasele a II-a și a III-a au fost primăvara întrebărilor: De ce curge apa?, De ce doare când cineva pleacă? Tabla înmulțirii a devenit un zid pe care l-am escaladat cu răbdare, iar cărțile s-au deschis ca niște uși spre țări fără nume. Am descoperit că punctul și virgula sunt respirația textului, iar cuvântul poate fi mai ascuțit decât sabia sau mai delicat decât o mângâiere. Am învățat să scriem compuneri și, fără să știm, ne scriam propria poveste.
Clasa a IV-a a fost vara în care am crescut pe neobservate. Am devenit cei mari ai școlii noastre. Fracțiile ne-au învățat că totul se poate împărți: și o ciocolată, și o teamă. Am alergat pe holuri ca vântul, dar am învățat și să stăm locului când trebuia să ascultăm. Am înțeles că ”acasă” nu este doar unde dormi, ci și banca în care ai râs pentru prima dată și vocea care îți spune ”mai încearcă odată” chiar și atunci când îți dorești să renunți.
Azi, la final, ne uităm în urmă și parcă ne uităm la un film, dar pe repede înainte: primul bastonaș tremurat, prima literă imperfectă, primul calificativ ”foarte bine”, prima dezamăgire, ultima oră de matematică după ce concursurile s-au finalizat. 5 ani s-au strâns într-o singură respirație și curând vom intra pe o poartă nouă, în clasa a V-a, la altă școală. Coridoarele vor fi mai lungi, materiile mai multe, iar noi vom fi doar niște boboci, din nou.
Dar plecăm cu bagaje grele și ușoare câte odată: cu alfabetul învățat, cu busola numită bunătate și îndrăzneala de a adresa întrebări.
Școala aceasta nu ne-a dat doar note, ne-a dat rădăcini puternice, și cu rădăcini poți crește oriunde.
Un capitol important din povestea noastră se încheie aici, iar următorul se apropie cu pași grăbiți spre noi.
Mulțumim draga noastră școală. Vei rămâne mereu în inimile noastre!
Prima promoție de elevi a școlii primare „Surorile Providenței”, Iași
Elevii clasei a IV-a
