LA REVEDERE GRADINITA!
Astăzi, 05 iunie 2026, fost o zi plină de emoție, zâmbete, lacrimi și recunoștință. O zi în care am sărbătorit cei trei ani petrecuți împreună și am încheiat o etapă importantă din viața Licuricilor, grupa mare.
Copiii ne-au oferit momente minunate prin cântece, dansuri și poezii pregătite cu drag. Am privit împreună imagini și am retrăit clipe din acești ani în care au crescut, au învățat, au legat prietenii și au făcut primii pași spre ceea ce sunt astăzi.
Emoția s-a simțit peste tot. În glasurile copiilor, în privirile părinților și în inimile noastre. Au fost lacrimi de bucurie, de mândrie și de nostalgie, pentru că fiecare sfârșit de drum aduce cu el amintiri și sentimente greu de pus în cuvinte.
I-am primit în grupa mică și am avut bucuria de ai vedea crescând, an după an, devenind mai curajoși, mai încrezători și mai pregătiți pentru ceea ce urmează. De aceea, acest moment a fost unul deosebit de emoționant.
Suntem recunoscătoare pentru încrederea părinților, pentru fiecare copil și pentru toate experiențele trăite împreună. Am pregătit această serbare cu mult suflet, iar bucuria și emoția pe care le-am văzut la final ne-au arătat că tot efortul a meritat.
Le mulțumim părinților pentru încredere și pentru că ne-au fost parteneri în acești ani. În spatele fiecărui copil se află multă iubire, răbdare și susținere, iar acest lucru s-a văzut în tot ceea ce au realizat.
Dragi Licurici, vă dorim să pășiți cu încredere spre noua etapă care vă așteaptă. Suntem mândre de voi și vă vom păstra mereu un loc special în suflet. E timpul să vă luați zborul și să străluciți mai departe!
Cu drag,
doamnele educatoare



