Școala Primară "Surorile Providenţei"

Misiunea noastră cea mai importantă este educarea inimii copiilor.

CERC PEDAGOGIC AL DIRECTORILOR IN SCOALA NOASTRA

Postat pe: 24-01-2026
Nr. vizualizari: 257 ochi surorile providentei

  În data de 23 ianuarie 2026, unitatea noastră a avut onoarea de a găzdui Cercul pedagogic al directorilor unităților de învățământ preuniversitar, cu tema „Starea de bine – între deziderat și realitate”.

 Întâlnirea a oferit un cadru de dialog profesional și de reflecție asupra modului în care starea de bine poate fi susținută în mediul școlar, atât prin decizii manageriale și administrative, cât și prin climatul educațional creat zilnic în școală.

 Participanții s-au bucurat de prezența domnului inspector general adjunct, CIUBOTARU FLORENTIN TRAIAN și a doamnei inspector pentru management instituțional, DONCEAN LĂCRĂMIOARA, a căror participare a conferit întâlnirii un plus de valoare și relevanță instituțională.

În calitate de gazdă, unitatea noastră a prezentat exemple de bună practică centrate pe:

 - importanța managementului administrativ în susținerea stării de bine (organizarea spațiilor, dotările, grija pentru mediul școlar și pentru personalul unității);

- rolul ordinii și curățeniei ca expresie a unei culturi instituționale a grijii;

 - existența unor spații dedicate liniștii și echilibrului interior, ca parte a unei abordări integrale a stării de bine.

Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit prezentarea unor texte scrise  și împrtășite de elevi de clasa a IV-a, care au oferit participanților o perspectivă autentică asupra modului în care copiii trăiesc starea de bine în viața de școlar. Vocea elevilor a adus profunzime și sens discuțiilor, reamintind faptul că impactul real al școlii se regăsește, dincolo de rezultate, în felul în care copiii se simt și își amintesc experiența școlară.

Activitatea a inclus și momente interactive de împărtășire și dialog, care au facilitat schimbul de idei și experiențe între directori, consolidând sentimentul de comunitate profesională.

Cercul pedagogic s-a desfășurat într-o atmosferă de deschidere, respect și colaborare, reafirmând importanța unei abordări coerente și umane a stării de bine în școală – nu doar ca deziderat, ci ca realitate construită zilnic prin oameni, spații și relații.

Școala Primară „Surorile Providenței”

                                                                                       

    

    

eroare surorile providentei
Ne pare rau, a aparut o eroare!
x
succes surorile providentei
Va multumim!
x