Școala Primară "Surorile Providenţei"

Trăiesc copiii într-o lume a fanteziei?

În ochii copiilor, magia nu se pierde niciodată și se întâmplă în fiecare zi. Copiii noștri cred adesea că suntem omnipotenți, asemenea eroilor din poveștile cu personaje fantastice, mereu pregătiți să explorăm toate posibilitățile pe care ni le oferă lumea aceasta.

Să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim la un episod din timpul de joacă al copiilor. În jurul vârstei de 4 sau 5 ani, unii copii pot menține un anumit joc de rol(care poate consta în inventarea unui prieten imaginar sau adoptarea altei identități) de-a lungul mai multor săptămâni sau luni. Jocul de rol apare spontan la aproape toți copiii, potrivit cercetătorilor, chiar dacă intervalele exacte de timp variază de la o cultură la alta.

Să presupunem că jucăm un joc de rol cu un copil de 2 ani. I-l prezentăm copilului pe Olaf, o păpușă de mână, și îi explicăm că ”Olaf este din nou năzdrăvan”. Copilul privește atent cum  Olaf este făcut să ridice un ceainic gol, să-l ducă la o girafă din pluș și, înclinându-l, să toarne ceai (imaginar) peste aceasta. Îi dăm copilului un șervețel, spunând: ”Vai de mine! Poți să ștergi girafa care e udă leoarcă?”. Copilul de 2 ani va intra, în general, în jocul acestei fantezii. Va lua girafa ”udă” și o va șterge cu șervețelul. La prima vedere, această acceptare facilă a invitației jucăușe din partea adultului nu este deloc surprinzătoare pentru acesta. La urma urmei, copiii de 2 ani știu cu siguranță că un șervețel poate fi folosit pentru a șterge ceva. Copilul își dă seama că ceaiul imaginar, la fel ca și ceaiul adevărat, te udă sau, în orice caz, te udă ”în joacă”. Așadar, girafa ”udă” despre care vorbește adultul trebuie să fie ținta ștrengăriei lui Olaf și aceasta trebuie ”ștearsă” cu șervețelul. Deși este plauzibilă, conform cercetătorilor, această interpretare le atribuie copiilor de 2 ani o gândire destul de sofisticată. Ea sugerează că aceștia își dau seama că lumea închipuită se comportă cam la fel ca lumea reală: un lichid va apărea atunci când înclini un recipient, cum ar fi un ceainic, va cădea vertical, nu orizontal și va uda o suprafață care se va afla în calea sa. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne gândim că în lumea fantezistă a copiilor domnesc asocierile necontrolate, libere. Mai degrabă, am putea spune că este o lume în care își imaginează cu ușurință obiecte ce se comportă în conformitate cu constrângerile cauzale din cotidian, la fel cum o fac în lumea reală.

Cam la fel stau lucrurile și dacă ne uităm la copiii care își generează propriile jocuri de rol. Îi vom vedea reproducând scenariile familiare de zi cu zi, prefăcându-se că gătesc, mănâncă sau fac curățenie. Dacă petrec adesea timp cu noi, văzându-ne preocupați de munca lor, copiii vor căuta să repună în scenă activitățile noastre. E drept că poveștile și filmele pentru copiii mici înfățișează adesea o lume ireală, cu animale vorbitoare, supereroi, vrăjitoare și transformări magice, dar acele scenarii sunt concepute de adulți pentru copii.

În schimb, atunci când copiii generează o lume imaginară pentru ei înșiși, aceasta este în mare parte ancorată în realitate. Rareori copiii inventează o identitate fantastică sau născocesc imposibilități, chiar dacă vrăjitoarele, monștrii și supereroii își fac ocazional apariția.

Imaginația copiilor este adesea constrânsă de interacțiunea lor anterioară cu realitatea. Ea tinde mai degrabă să meargă cu pași mici decât să se avânte. Acest lucru merită avut în vedere atunci când ne gândim la funcția evolutivă a imaginației și la legăturile sale strânse cu viețile noastre emoționale.

Poziția clasică față de jocul de rol și de fantezie în cazul copiilor mici a fost fie negativă, fie excesiv de romantică. Pe de-o parte, copiii au fost văzuți ca niște fanteziști imaturi care, în cele din urmă, se vor apuca de treabă și vor înfrunta realitatea. Pe de altă parte, ei sunt considerați creatori inventivi, ale căror talente imaginative îi protejează de o lume gri și plictisitoare. Când copiii își folosesc imaginația, ei întrețin de obicei posibilități care se desfășoară conform aceleiași logici cauzale ca și evenimentele reale. În plus, ei pot compara astfel de posibilități cu ceea ce s-a întâmplat de fapt, identificând factorii cauzali importanți sau atribuind laude și acuzații. Într-adevăr, copiii răspund emoțional la simple ficțiuni, dar și adulții fac la fel. Însă, capacitatea de a răspunde emoțional la evenimentele imaginate, și nu doar la evenimentele trăite în mod direct joacă un rol-cheie în luarea deciziilor privitoare la viitor. Ne permite să ne lărgim experiența prin imaginația noastră. Putem participa emoțional la tot felul de evenimente despre care ni se vorbește, dar pe care nu le-am experimentat încă.

Atunci când se joacă ”de-a...”, copiii nu mai cred în realitate și o înlocuiesc cu lumea imaginară. O banană devine telefon, iar pentru un timp ea pur și simplu este un telefon. Cu toate acestea copiii pot cu ușurință să revină la realitate, iar atunci când lumea fanteziei este epuizată, ei nu ezită deloc să mănânce telefonul. Există ocazii în care fanteziile sunt atât de vii și de lungi încât par să ne îngrijoreze pe noi, părinții, crezând că îl vor acapara definitiv pe copil. Acest lucru se vede mai ales în cazul prietenilor imaginari. Totuși, nici chiar atunci când copiii sunt scufundați în cele mai vii fantezii, nu le este greu să mențină granițele dintre imaginație și realitate. Accepțiunea populară conform căreia copiii trăiesc într-o lume în care fantezia și realitatea sunt nediferențiate nu are prea mult suport științific, iar atunci când fanteziile amenință să devină prea reale, copiii dispun de anumite mecanisme pentru a reveni la realitate.

Este evident că jocul simbolic(ca multe alte activități imaginare) are numeroase beneficii emoționale, cognitive, sociale. În ceea ce privește aspectele emoționale, el oferă copilului singur șansa de a-și popula lumea cu prieteni și de a compensa astfel ceea ce nu-i oferă realitatea.

În jocul simbolic, copiilor li se oferă ocazia de a-și exersa diferite abilități: ei pot să-și mărească puterile imaginative și să învețe astfel să utilizeze reprezentarea simbolică, pot să se confrunte cu problemele lor emoționale și să încerce să se pună de acord cu ele. De asemenea, ei pot să găsească modalități de a se grupa cu alții de dragul unui scop comun – toate acestea într-un context plăcut. Pe parcursul primilor ani de școală, jocul simbolic dispare treptat din repertoriul de comportamente externe al copiilor pe măsură ce devin predominante jocurile cu reguli(fotbal, baschet etc.). Totuși, fantasmarea internă rămâne o preocupare constantă pe toată durata vieții. Odată ajunși adulți, continuăm să visăm.

Surse bibliografice: Paul L. Harris(2024), Psihologia copilului în 12 întrebări; H. Rudolph Schaffer(2010), Introducere în psihologia copilului.