Școala Primară "Surorile Providenţei"

Misiunea noastră cea mai importantă este educarea inimii copiilor.

ROLUL COMPORTAMENTULUI PROSOCIAL LA VARSTA PRESCOLARA

Postat pe: 11-01-2023
Nr. vizualizari: 629 ochi surorile providentei

Rolul comportamentului prosocial la vârsta preșcolară

 

Educarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri  pe care le are adultul, fie că este specialist sau părinte. Educarea eficientă este forma prin care copiii învaţă comportamente  pozitive pentru tot restul vieţii, îi ajută să crească şi să se dezvolte într-un mod echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional şi social.

În literatura de specialitate, pentru a desemna comportamentele efectuate în folosul altor persoane, se utilizează trei termeni: comportament prosocial, comportament de ajutorare și comportament altruist.

“Comportamentul prosocial desemnează o categorie foarte vastă de comportamente și se referă la acte valorizate pozitiv de societate. Comportamentele prosociale au consecințe sociale pozitive și contribuie la binele fizic și psihologic al altor persoane. Această categorie include: ajutorarea, altruismul, intervenția trecătorului, atracția interpersonală, prietenia, caritatea, cooperarea, sacrificiul, simpatia, încrederea, etc.” (Boncu Ș., 2017, p. 165).

În opera intitualtă Psihologia copilului, autorii realizează o descriere a comportamentului prosocial. Comportamentul moral este definit de modul în care acționează oamenii spre deosebire de felul cum gândesc. În viziunea autorilor comportamentul prosocial include acțiuni pe care societatea le consideră dezirabile și pe care încearcă să le încurajeze la copii. Specialiștii în domeniu au studiat pe larg trei forme de comportament prosocial: ajutorarea (care include alinarea și îngrijirea), împărțirea cu alții și soluționarea conflictelor. Există convingerea larg răspândită că la baza comportamentului prosocial se află capacitatea de a simți empatie și compasiune. Empatia este definită ca fiind capacitatea de a resimți indirect starea emoțională ori situația altcuiva – în esență, a simți ceea ce simte celălalt. Compasiunea, dimpotrivă, este preocuparea față de altă persoană ca reacție la situația ori starea sa emoțională fără a resimți neapărat aceleași emoții. (Harwood, R., Miller, A. S., Vasta R., 2010, p. 661).

Formele comportamentului prosocial pot fi exersate și învățate de copii prin ghidarea atentă a acestora de către adult.

Numeroasele cercertări au demonstrat faptul că socializarea are un rol determinant în orientarea persoanei spre apărare şi promovarea valorilor sociale. Familia, şcoala, anumite organizaţii şi colective de muncă, contribuie la formarea atitudinii prosociale şi implicit la întrajutorarea umană.

Caracteristica principală a preșcolarului este imitarea a tot ce vede sau aude, având permanent tendinţa de a include faptele adultului în comportamentul său. Membrii familiei sau cadrele didactice reprezintă pentru el idealul unei conduite perfecte. Dezvoltarea concepţiilor, a atitudinilor morale, este dependentă de caracteristicile evolutive ale structurii vieţii şi relaţiilor sociale din mediul apropiat. Optimizarea modelului de conduită presupune deci, revizuirea întregului mod de viaţă al preşcolarului, toate sferele raporturilor sale interumane, universul său senzorial și cognitiv. Tot ce îl înconjoară la această vârstă este purtător de mesaje pozitive sau negative, din punctul de vedere al formării lui spirituale, devenirii lui morale.

Cele mai importante metode pentru educarea şi perfecţionarea capacităţilor altruiste, la această vârstă, sunt: exemplul, exerciţiul, convingerea, aprobarea şi dezaprobarea conduitelor în funcţie de caracterul lor.

  • Exemplul - reprezintă cea mai directă modalitate de influenţare a copilului, având forma unei demonstraţii corecte a modului de acţiune în anumite situaţii. El constă în influenţarea directă sau indirectă a conştiinţei copilului, prin prezentarea unor fapte ce exprimă un comportament altruist. Valoarea educativă a exemplului este determinată de caracterul concret-intuitiv al gândirii copiilor, de tendinţa lor spre imitaţie, de încrederea majoră pe care o au faţă de adulţi şi de uşurinţa cu care acceptă ideile şi sugestiile lor. Modelul exemplului educatoarei, al părinţilor sau chiar exemple din viaţa lor sunt hotărâtoare, iar acţiunile lor se vor conforma de cele mai multe ori, acestor modele.

Cadrul didactic, alături de familie are şi el o mare influenţă asupra preşcolarului; tot ceea ce spune sau face este considerat desăvârşit şi demn de urmat "(educatoarea mea a spus că aşa este bine; educatoarea mea aşa face)." Adulţii cu sau fără voia lor influenţează conduita copiilor, reuşind să creeze "copii" ale acţiunilor şi sentimentelor personale. Şi exemplele din propria lor viaţă sunt foarte educative, deoarece reprezintă acţiuni accesibile oricărui preşcolar. Lauda, încurajarea aspectelor pozitive şi descurajarea, blamarea celor negative îi fac să conştientizeze rolul moralităţii. O problemă educativă mai deosebită este prevenirea influenţei pe care o exercită asupra copiilor, conduitele negative. Acestea îi pot influenţa de multe ori mai puternic decât exemplele pozitive, existând tendinţa de a le urma pentru a fi la fel cu ceilalţi sau în centrul atenţiei. În acest caz, intervenţia adultului este mai dificilă, deoarece trebuie găsită cea mai potrivită modalitate, fie printr-un exemplu pozitiv mai impresionant, fie printr-o lămurire concludentă şi convingătoare. Sub orice formă s-ar concretiza, exemplul pozitiv constituie metodă de bază în cazul educării comportamentelor orientate către sprijinirea, ajutorul celorlalţi.

  • Exerciţiul - are o pondere la fel de mare în influenţarea preşcolarilor, acţionând în mod direct asupra conştiinţei şi implicit asupra conduitei. El constă în repetarea diferitelor acţiuni pozitive, în vederea formării unor deprinderi şi obişnuinţe şi contribuie la consolidarea şi stabilizarea acestor acţiuni şi la transformarea lor în norme stabile de conduită altruistă.

Exerciţiile se pot organiza sub mai multe forme, în funcţie de cadrul şi condiţiile în care se desfăşoară: exerciţii în legătură cu anumite acţiuni pe care le implică viaţa cotidiană, exerciţii organizate în cadrul jocurilor, în care se imită acţiuni pozitive, de ajutor, cooperare şi susţinere reciprocă. Repetând anumite fapte, ei le interiorizează, astfel încât în viitor le vor putea desfăşura de la sine, "automat" şi vor şti ce poziţie să adopte în funcţie de aspectele reale ale evenimentelor. Valoarea lor constă în faptul că ele contribuie la realizarea unei oarecare independenţe a copilului faţă de adult şi îi consolidează încrederea în forţele proprii.

  • Convingerea - este folosită de cadrul didactic pentru a-i ajuta pe copii să distingă binele de rău şi treptat să-şi formeze deprinderea de a aprecia faptele din punctul de vedere al normelor şi regulilor morale. Chiar dacă convingerea nu este o metodă specifică acestei vârste, deoarece face apel la înţelegere şi conştiinţă, ea poate fi aplicată preşcolarilor mari în corelaţie cu alte metode mai concrete ca exemplul şi exerciţiul. Prin intermediul cuvântului sunt subliniate anumite cerinţe sau reguli de viaţă, după care este bine ca preşcolarii să se conducă. Ei îşi motivează astfel acţiunile iar întregul comportament are un caracter conştient. Cea mai bună modalitate de reuşită a acestei metode este aceea în care se face apel la sentimentele copilului, acţionând asupra afectivităţii lui. El trebuie convins de justeţea unor acţiuni şi de beneficiile pe care aceasta le aduce.
  • Aprobarea şi dezaprobarea reflectă aspecte diferite ale aprecierii pe care cadrele didactice sau alte persoane adulte le fac, cu privire la conduita copilului, la felul în care el îşi îndeplineşte îndatoririle faţă de ceilalţi. Aprobarea - semnifică recunoaşterea şi aprecierea pozitivă a conduitei copilului, a rezultatelor muncii şi comportării lui, subliniind concordanţa dintre conduită şi normele morale.

Ea are un efect stimulator, încurajator datorită satisfacţiilor şi plăcerilor pe care le provoacă. Simulând că a făcut o faptă bună, că a ajutat pe cineva, copilul, îşi măreşte încrederea în forţele proprii, trăieşte un sentiment de satisfacţie, mulţumire şi împăcare. Dezaprobarea - reprezintă aprecierea negativă a anumitor fapte, comportamente, care nu sunt în concordanţă cu normele, regulile stabilite. Simţindu-se dezaprobat de colectiv, preşcolarul nu va mai adopta aceste manifestări greşite, din ruşine, sau pentru a fi în ton cu ceilalţi.

Valoarea acestor metode se datorează faptului că ele vizează într-o mare măsură afectivitatea copilului, încrederea şi dragostea pe care acesta o manifestă faţă de adultul care-i face aprecierile. Ei trebuie să cunoască consecinţele morale ale faptelor pe care le săvârşeşte şi să explice motivele pentru care acţionează într-un anume fel. Pentru a-i fi întărite convingerile, se poate apela la expresia "Ce s-ar fi întâmplat dacă...?" (acţiunea s-ar fi petrecut invers) şi "Ce consecinţe ar fi avut?", pentru a se conştientiza ambele aspecte: pozitiv şi negativ.

Interesul, receptivitatea, faţă de frumuseţea diferitelor aspecte ale comportamentului altruist, o dată declanşate trebuie stimulate şi menţinute prin comportarea delicată a celor din jur, deoarece copiilor le este mult mai uşor să urmeze o cale, o modalitate de acţiune, faţă de care au trăit momente de bucurie sau admiraţie.

Foarte importantă este crearea unei motivaţii corecte care să stea la baza acţiunilor, actelor întreprinse. Copiii trebuie învăţaţi să adopte un anumit comportament pentru că aşa este corect şi bine, nu din motive egoiste, ca să fie lăudaţi, recompensaţi.

Ei trebuie să înţeleagă de pe acum că fiecare se poate afla în situaţia de a avea nevoie de sprijinul, de ajutorul celuilalt şi de aceea nu trebuie să ezite în acordarea lui. Prezentarea unor materiale filmate (diafilme, scurte povestioare), sporeşte eficienţa celorlalte metode, acum existând posibilitatea de a-şi vedea modalitatea de acţiune efectivă în situaţii critice; de asemenea jocurile didactice pot conţine aspecte ale unor astfel de comportamente (jetoane, planşe).

Din experiența didactică se poate afirma că modalităţile de stimulare a comportamentului altruist la vârsta preşcolară sunt multiple; depinde doar de noi să le utilizăm la locul şi momentul potrivit, adoptând o strategie adecvată în concordanţă cu particularităţile psihologice individuale şi de vârstă pentru ca efectele să fie vizibile şi de durată.

 

 

            Bibliografie

 

  • Boncu, Ștefan, Procese interpersonale. Autodezvăluire, atracție interpersonală și ajutorare, Ediția a-II-a revăzută, Institutul European, 2017
  •    Harwood, Robin, Miller, A., Scott, Vasta, Ross, Psihologia copilului, Editura Polirom, București, 2010

 

 

eroare surorile providentei
Ne pare rau, a aparut o eroare!
x
succes surorile providentei
Va multumim!
x