PRIETENII IMGINARI AI PRESCOLARULUI
PRIETENII IMAGINARI AI PREȘCOLARULUI
„De-a lungul timpului, specialiștii și oamenii în general au adoptat poziții diferite în ceea ce privește motivul pentru care copiii își construiesc prieteni imaginari. Aceștia au oscilat de la credința că ei sunt construiți de copiii care au diferite tulburări psihologice, la credința că, în general, cei mai mulți copii îi construiesc ca o etapă normală în procesul de dezvoltare”,, explică psihologul si psihoterapeutul Ana Cazacu.
În prezent, cei mai mulți oameni de știință și cele mai multe studii susțin ipoteza conform căreia crearea unui prieten imaginar este o etapă normală în procesul de dezvoltare și apare la două treimi dintre copii. Existența prietenilor imaginari îndeplinește o multitudine de funcții, iar aceste funcții sunt specifice pentru fiecare copil în parte.
Beneficiile acestui fenomen au fost scoase în evidență și cuantificate de mai multe cercetări: copiii care au prieteni imaginari sunt foarte sociabili, le plac oamenii, sunt mult mai puțin timizi decât se credea în trecut, au abilități avansate de rezolvare de probleme, de planificare și au o inteligență emoțională dezvoltată.
Cum arată prietenii imaginari?
Cea mai intuitivă și comună formă a prietenului imaginar este un personaj apărut din imaginația copilului cu care care acesta se joacă, dar care nu are corespondent în lumea reală. Totuși, cercetările ulterioare au relevat faptul că aceștia pot lua forme foarte variate, de la personaje umane, animale, pană la obiecte personificate. Chiar dacă există în lumea reală, acestea capătă cu totul alte proprietăți în imaginația copilului. Un exemplu frecvent sunt jucăriile de pluș sau păpușile, care ajung să aibă trăsături stabile de personalitate și anumite preferințe, de multe ori diferite de cele ale copilului.
De ce apar acești prieteni imaginari?
Începând cu vârsta de 3-4 ani, copiii dezvoltă ceea ce se numește teoria minții. Aceasta presupune înțelegerea faptului că atât ei, cât și ceilalți au nevoi, dorințe și credințe, uneori diferite unele de celelalte, și că acestea îi determină să reacționeze într-un anumit mod. Nu este deloc o coincidență faptul că primii prieteni imaginari apar cam la aceeași vârstă. Prietenul imaginar reprezintă tocmai o manieră ingenioasă și foarte utilă de a exersa această nouă abilitate. Cercetătorii Taylor și Carlson (1997) au investigat relația dintre jocul cu personaje fantastice și performanța la sarcini care măsoară nivelul teoriei minții, la preșcolari. Sarcinile folosite măsurau felul în care reacționează copiii atunci când descoperă că ei și cei din jur au credințe false despre realitate, conștientizarea diferențelor dintre aparențe și realitate, flexibilitatea reprezentărilor mentale precum și înțelegerea perspectivei celorlalți. Rezultatele indică o asociere puternică între jocul de rol cu un prieten imaginar și performanța ridicată la sarcinile de teorie a minții. Acestă legătură pare a se menține la vârsta adultă, întrucât persoanele cu o teorie a minții bine dezvoltată demonstreză mai bune abilități de relaționare și interacțiune cu cei din jur.
Uneori, aceste personaje au rol de suport. Un copil care a trecut prin evenimente mai dificile și care, de cele mai multe ori, e singur la părinți și nu are o altă formă de sprijin disponibilă, creează un prieten imaginar pentru a avea un mediu sigur în care își poate exprima emoțiile și gândurile, fără frica de a fi judecat, certat sau neînțeles. Astfel, prietenul imaginar poate reprezenta o resursă importantă de coping, întrucât îl ajută să facă față problemelor cu care se confruntă.
Cum definim din punct de vedere psihologic un ,,prieten imaginar”?
Este un fenomen psihologic în care o prietenie sau o altă relație interpersonală are mai degrabă loc în imaginație decât în realitatea fizică. Deși par reali pentru cei care îi creează, copiii știu că prietenii lor imaginari nu sunt reali. Prin urmare, este o plăsmuire a imaginației.
Psihanaliștii consideră că, în procesul natural de dezvoltare, copiii trec prin diferite faze, iar două dintre acestea sunt:
- faza în care copilul se consideră omnipotent
- faza în care copilul îi consideră pe părinți omnipotenți
Ceea ce este important nu este conținutul fanteziei asociate cu prietenul imaginar ci scopul pe care îl îndeplinește din punct de vedere al fazei în dezvoltare în care se află copilul. Acest fenomen, al prietenului imaginar, este o parte normală și naturală din procesul de dezvoltare.
Unul dintre rolurile prietenului imaginar în procesul de dezvoltare este să facă mai lină trecerea de la omnipotența copilului la omnipotența părinților. Copilul începe să realizeze că el nu este omnipotent și că părinții lui sunt mai mari, mai puternici și mai capabili decât el din multe puncte de vedere.
În această nouă fază, copilul începe să îi considere pe părinți ca fiind omnipotenți. Deși acest lucru îi poate da copilului un sentiment de siguranță, în același timp, el poate fi înfricoșător, poate chiar dureros pentru copil când el își dă seama că nu le poate face pe toate și că nu poate controla totul, așa cum credea în trecut. De aceea, aceasta poate reprezenta o rană pentru stima de sine a copilului.
Astfel, el își construiește un prieten imaginar care de cele mai multe ori este foarte capabil și poate face orice, deci este practic omnipotent. Copilul este cel care controlează această fantezie, prin urmare copilul își protejează stima de sine folosindu-se de acest prieten imaginar. Toate aceste procese sunt de natura inconștientă.
BIBLIOGRAFIE
http://www.tratamentanxietate.ro/prietenii-imaginari-motiv-de-ingrijorare-sau-de-bucurie/
