LEGATURA DINTRE EU SI NOI
Legătura dintre EU și NOI
O vorbă înțeleaptă spune: „dacă nu ești sută la sută sigur convins unde vrei să mergi, poate ți-ar folosi să știi unde nu vrei sa ajungi.”
Ceea ce ni se pare atât de evident in relațiile de adulți ne derutează complet când se întâmplă intre copii si părinți. Iar acest lucru ar trebui să ne facă să devenim mai conștienți pe noi, părinții, de legătura de atașament, această legătură extraordinară , ce reprezintă cea mai puternica forță din univers. Această legătură o trăim in viața noastră de zi cu zi. Acest fir roșu este cel care conferă familiei si membrilor ei forța pe care o are.
In lumea psihologiei, atașamentul reprezintă centrul relațiilor și activităților sociale. In domeniul uman, reprezintă căutarea și păstrarea proximității, a apropierii si a conexiunii: din punct de vedere fizic, comportamental, emoțional și psihologic. Această legătură este fundamentală pentru existenta noastră, deoarece o familie nu poate fi familie fără atașament. Atunci când ignorăm acest lucru, dăm de necaz.
Ca oameni, suntem ființe ale atașamentului, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de acest lucru. Trăim într-o lume in care nu mai putem considera nimic de la sine înțeles. Economia si cultura din ziua de azi nu ne mai oferă contextul necesar pentru atașamentul natural dintre copii si părinți. Pare că societatea noastră trăiește in vremuri fără precedent, ale cărei baze sociale, economice si culturale ale atașamentelor sănătoase dintre copii si părinți se erodează de la o zi la alta.
Intr-o lume care se confrunta cu turbulențe culturale tot mai mari, conștiința atașamentului este probabil cea mai importantă cunoaștere pe care noi ca părinți o posedăm. Dar nu este suficient să înțelegem acest lucru din exterior, ci este esențial să îl cunoaștem din interior. Ce ne unește unii de alții?
Legătura aceasta este nucleul ființei noastre. Pentru copii este o nevoie absolută, nu o pretenție sau un ideal imposibil de atins. Fiind incapabili să funcționeze pe cont propriu, ei trebuie să se atașeze de noi, de brațele noastre calde. Sa fie purtați la inima noastră.
In strânsă legătură cu instinctul de orientare, atașamentul este esențial pentru creșterea si dezvoltarea copiilor si pentru transmiterea mentalității. Asemenea atașamentului, instinctul de orientare reprezintă un element de bază al naturii noastre, chiar dacă suntem rareori conștienți de el. Pe lângă asta, orientarea psihologică este la fel de importantă pentru dezvoltarea umană. Pe măsură ce cresc, copiii au o nevoie tot mai mare de orientare, de a înțelege cine sunt, ce este real, de ce se întâmplă anumite lucruri, ce este bine, care este semnificația lucrurilor. Atunci când pierzi legătura, atunci începi cu pași siguri să te pierzi...iar acest lucru fiecare dintre noi caută să evite cu orice preț. Tocmai de aceea, copiii sunt incapabili să se orienteze singuri. Au nevoie de ajutor...de ajutorul nostru, de prezenta noastră. Această legătură vie le oferă ajutor, le este ancoră. Devenim punctul lor de reper. Iar acest lucru este precum o forță mobilizatoare, care ii impulsionează si ii ajută să-si mențină aproape acest punct de reper funcțional.
Lucrul de care copiii se tem cel mai mult chiar mai mult decât de vătămarea fizică este că s-ar putea rătăci. Pentru ei, să se simtă pierduți înseamnă să-si piardă contactul cu punctul lor de reper. Dacă pana si noi, adulții, ne putem simți dezorientați atunci când ne aflăm departe de cei de care suntem atașați, pentru copii sentimentul este si mai acut.
Trebuie să facem o prioritate din sarcina de a ne „apropia” copiii, de a-i atrage sub aripa noastră si de a-i face să simtă că locul lor este alături de noi. O legătură care nu este întreținută, vie, întărită puternic nu va dăinui in timp. Indiferent cat de mare este dragostea noastră sau cat de bine intenționată este educația pe care le-o oferim copiilor noștri, in circumstanțele actuale avem o marja de eroare mai mica decât au avut vreodată părinții înainte. Azi, ne confruntăm cu prea multa concurență. Pentru a compensa haosul cultural al vremurilor noastre, este esențial să ne facem un obicei din a ne apropia copiii zilnic si in mod repetat pana când vor fi suficient de mari pentru a funcționa ca ființe independente, pe picioarele lor.
Vestea cea bună este că natura noastră ne spune cum să facem acest lucru.
Să ne prezentăm in fața copiilor noștri sau in spațiul lor intr-un mod prietenos, să le oferim ceva de care să se sprijine, de care să se atașeze(semnele de afecțiune), să ii încurajăm să se bizuie pe noi, apoi să așteptăm o reacție din partea lor pentru a continua. Să acționăm ca un punct de reper al copiilor noștri.
Când privim lucrurile din perspectiva copiilor, suntem mai răbdători cu stările lor. Când vedem lumea așa cum o vad ei, putem acționa cu mai multă blândețe si respect decât atunci când privim doar ca spectatori. La rândul lor, copiii se vor simți bine cu noi, se vor simți in siguranță, se vor simți conectați la noi și prețuiți.
Vor simți că ii ținem aproape.
Surse bibliografice: Gordon Neufeld, Gabor Mate(2023), Ține-ți copiii aproape; Alfie Kohn(2023), Iubire necondiționată pentru copilul tău.
