Școala Primară "Surorile Providenţei"

Misiunea noastră cea mai importantă este educarea inimii copiilor.

IMPORTANTA JOCULUI IN AER LIBER PENTRU COPII

Postat pe: 18-10-2020
Nr. vizualizari: 358 ochi surorile providentei

IMPORTANȚA JOCULUI ÎN AER LIBER PENTRU COPII

 

          Privind în jurul nostru descoperim că frumusețea este pretutindeni, doar trebuie să o lăsăm să ne pătrundă în suflet şi s-o privim cu alţi ochi

decât cei obişnuiţi  şi cu inima deschisă, asemenea unui copil.

Pe copii nu-i nevoie să-i învățăm despre frumusețe dar e nevoie doar să le creăm prilejuri de a păşi pe tărâmul frumuseții,  al creativității întrucât paşii spre descoperire și experimentare îi vor face ei înşişi. Natura, jocurile în aer liber, sunt pentru copii acest tărâm al frumuseții, al cunoașterii, al dezvoltării.

Contactul cu natura îi oferă copilului oportunitatea de a învăța și de a întelege mai bine mediul înconjurător. Este un izvor nesecat de cunoștințe

și informații pentru cel mic.

Îl ajută nu doar să își dezvolte cultura generală, dar și să se integreze mai bine în societate și să înteleagă care sunt regulile ei.

Așadar, jocul în aer liber are un rol crucial în dezvoltarea armonioasă și sanatoasă a copilului. Într-o societate în care mediul online domină din ce în ce mai mult viața copilului și  atragându-l în plasa sedentarismului, activitățile în aer liber sunt o fărâmă de speranță la care merită să apelăm pentru a crește un copil falnic și sănătos, atât din punct de vedere fizic, emțional  cât și psihic.  Joaca în aer liber dezvoltă copilului o mulțime de abilități noi, complet diferite de cele pe care le dobândeste din joaca în spații închise!

Activitatea fizică și jocurile care se practică în aer liber au un impact puternic și asupra dezvoltării  emoționale și sociale, dar și asupra comportamentului. Jocul în aer liber este și un instrument puternic de socializare. O viață socială bogată a copilului contribuie la creșterea stimei și încrederii de sine, esențiale pentru dezvoltarea lui emoțională.

Atunci când copilul construiește castele, se joacă frunza, șotronul sau elasticul cu ceilalți copii sau explorează diverse spații și locuri din natura, îsi dezvoltă gândirea logica și capacitatea de a raționa.

Joaca afară încurajează copilul să își dezvolte imaginația și creativitatea, să îsi asume riscuri și responsabilități, să găsească singur soluții sau strategii și să descopere plăcerea de a face anumite lucruri.

Activitățile făcute de copii în mijlocul naturii se dovedesc a fi cel mai puternic remediu antistres. Alergarea și petrecerea timpului în aer liber contribuie la redarea unei stări de relaxare și destindere, esențiale pentru sănatatea lui emoționala. Acestea oferă posibilitatea contactului direct cu natura în acelaşi timp sunt  şi o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentelor faţă de mediu; reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare – în cadrul unui mediu relexant și liber.

Timpul petrecut de către copii în aer liber și activitățile acestora în natură nu înseamnă doar distracție și jocuri, ci reprezintă o componentă foarte importantă în creșterea și dezvoltarea creierului, a corpului și a intelectului.

Copilul are  nevoie  să  atingă,  să  vadă,  să  simtă  în  lumea  reală, văzută,  pe  urmă  să  realizeze  conexiunile  cu  activităţile  şi  descoperirile  pe  care  le   face împreună cu educatorul sau părintele lui.

 

 

 

SURSĂ

 

 

 

eroare surorile providentei
Ne pare rau, a aparut o eroare!
x
succes surorile providentei
Va multumim!
x