Cum imi ajut copilul sa-si exprime emotiile
CUM ÎMI AJUT COPILUL SĂ-ȘI EXPRIME EMOȚIILE
„Viața de familie este prima școala a emoțiilor” (Daniel Goleman). În acest „cuib” părintesc, învățăm să recunoaștem atât emoțiile proprii, cât și reacțiile celorlalți la emoțiile noastre; cum să gândim aceste emoții și cum să ne alegem reacțiile; cum să citim și să ne exprimăm speranțele și temerile. Această școală emoțională nu înseamnă doar ceea ce le spun părinții copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei; ea presupune de asemenea modelele oferite de părinți în ce privește felul de a-și trata propriile emoții și pe ce le care apar în relația soț-soție.
Deseori, atât copiii cât și noi, adulții, întâmpinăm dificultăți în exprimarea adecvată a emoțiilor, fie că sunt plăcute (bucurie, surpriză) sau neplăcute (tristețe, frică sau furie). Emoțiile pot fi copleșitoare de multe ori, iar neexprimarea lor la momentul oportun poate avea repercusiuni serioase asupra sănătății noastre, activității noastre zilnice, dar și asupra calității relațiilor cu cei din jur.
Copiii au nevoie în primul rând să înveţe să recunoască emoțiile din mimica, postura celor din jur şi să le numească – fericire, tristeţe, furie, frică. Prezentăm mai jos câteva opțiuni pe care le avem la îndemână pentru a-i ajuta pe copii să-și îmbunătăţească exprimarea şi controlul emoţiilor.
Acceptarea emoțiilor: nicio emoție nu este greșită, toate sunt naturale și îi transmitem acest lucru copilului. E important să fim alături de copil în timp ce trăiește emoții puternice, acceptându-le în felul următor: ”Cred ești furios pentru că ai fi vrut să mai rămânem în parc, așa e? ”, ”Văd că ești trist și cred că și eu aș fi trist dacă mi s-ar strica jucăria preferată” sau: ”E normal să-ți fie teamă, dar în același timp vreau să știi că ești în siguranță alături de mine.” Astfel, îl ajutăm să înțeleagă că exprimarea emoțiilor e un lucru natural.
Îl ajutăm pe copil să facă față emoțiilor și să le gestioneze într-un mod sănătos alături de noi, prin ascultare și empatie. Prin opoziție, este recomandat să evităm sintagmele ”oprește-te din plâns”, ”n-ai de ce să fii supărat”, ”te enervezi degeaba”, ”termină cu prostiile astea” deoarece copilul se conformează parțial își reprimă emoția autentică și apar modalități nesănătoase de a o scoate la suprafață. Devine rebel sau retras, se închide în el sau acționează agresiv.
Transmiterea mesajului că și emoţiile neplăcute sunt îndreptăţite şi permise. Nu trebuie să ne fie rușine să le exprimăm deoarece ele nu sancţionate. E ok să fie furios, dar nu e ok să transforme furia în violență. Nu e în regulă să lovească sau să distrugă lucruri şi dacă acest lucru se va întâmpla, va fi oprit pentru siguranța lui și a celor din jur. O emoţie de furie neexprimată adecvat se poate transforma ulterior într-un act de agresivitate. De exemplu: ”Uneori, când nu spui ce te-a supărat, ai impulsul să îl loveşti pe fratele tău sau începi și arunci jucăriile pe jos” și ”Atunci când îmi spui că ești furios sau supărat, eu pot înțelege ce simți și te pot ajuta.”
Dacă noi ca adulți nu oprim copilul atunci când își manifestă furia agresiv, acesta nu va învăța cum să se oprească singur și astfel se va pune pe el și pe ceilalți în pericol. Nu trebuie să își reprime emoția, ci doar să învețe forma de manifestare a acesteia.
Jocurile şi poveştile pot ajuta la exprimarea şi controlul emoţiilor. Jocurile de ghicire a emoţiilor după mimică sau după sunete, desenele despre emoţii, discuții despre emoţiile personajelor în timpul spunerii de poveşti, ca de exemplu: ”Cum crezi că s-a simţit prinţesa când a venit zmeul? Crezi că s-a speriat? Dar oare ce a simțit atunci când au venit părinții și au salvat-o?”
Identificarea și adresarea comportamentului greșit și evitarea mesajelor de tipul „M-am supărat pe tine” sau „De ce eşti rău?” Atunci când îi facem observaţii copilului pentru un comportament nedorit - adresăm, criticăm respectivul comportament, nu persoana, pentru a nu da copilului sentimentul că este respins sau că nu este iubit. Copiii asociază sancţiunile şi critica cu lipsa de iubire. Ca alternativă îi putem spune: ”Ai procedat greșit atunci când i-ai smuls jucăria fratelui tău, chiar dacă era a ta. Nu e în regulă să faci lucrul respectiv și te rog data viitoare să îl rogi frumos să ţi-o înapoieze, chiar dacă asta presupune să aștepți încă 5 minute pentru a termina el de jucat.” Explicăm consecința și motivul pentru care este criticat sau sancționat și apoi încheiem cu un mesaj pozitiv: ”Eu te iubesc şi vreau să te ajut să faci mai bine data viitoare.”
Când acceptăm emoțiile, sentimentele copilului, acesta învață că viața emoțională nu este periculoasă, nu este rușinoasă, ci că este un dat universal care poate fi gestionat. Oricine a simțit așa ceva și chiar există un nume pentru respectivul moment. Copilul se simte astfel înțeles și acceptat, învățând că nu este singur în fața valului de emoții puternice. Empatia întărește relația. Ajută copilul să se simtă mai puțin singur cu trăirile sale. Empatia vindecă. Iar experiența empatiei îl învață pe cel mic despre cele mai profunde modalități în care se poate conecta cu ceilalți, oferindu-i o oportunitate de a intra în viitoarele relații cu niște abilități esențiale.
Mesaje care încurajează exprimarea sentimentelor
- „Pari...” (trist, supărat, îngrijorat etc.,după caz).
- „Când sunt trist, uneori nici nu am chef sa mănânc.”
- „ Care este problema...? Chiar vreau sa știu.”
- „Parca te-ar supăra ceva. Nu te porți ca de obicei. Aș vrea să vorbesc cu tine despre asta.”
- „Când vad ca... (descrieți cum se comporta copilul, fapt care va avertizează în legătura cu o posibila problema), îmi dau seama ca s-a întâmplat ceva. Uneori, asta înseamnă...(spuneți ce credeți ca ar putea să însemne), dar nu sunt sigur. Am dreptate sau e vorba despre altceva?”
Doresc să închei cu un citat ce aparține dr. Augusto Cury: „Înainte, părinții erau autoritari: astăzi, copiii sunt autoritari. Înainte, profesorii erau eroii elevilor, astăzi, sunt victimile lor. Niciodata de-a lungul istoriei n-am vazut copii și tineri care să-i domine în felul acesta pe adulți. Copiii se comportă ca niște regi ale căror dorințe trebuie să fie împlinite imediat”.
SURSA
- Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander, Inteligenta emotionala in educatia copiilor, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2002
- Augusto Cury, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, București, 2017
