Atinge copilul în realitatea lui și ajută-l să depășească greutățile
Noi, adultii, am invatat sa traim cu intrebarile fara raspuns, ne mișcăm incontinuu fiind atenti la problemele noastre, ne trezim in fiecare dimineata, luam micul dejun, ne ducem copiii la gradinita/scoala, apoi mergem la munca. Ne lovim de tot felul de situatii, si invatam ca este in regula sa nu stim raspunsurile la toate marile enigme ale omenirii.
Marele proiect al copiilor nostri in anii de gradinita este sa-si dezvolte sentimentele. Urmeaza o tornada de sentimente noi si mai complicate si cel mai important lucru pe care il putem face, in calitate de parinti, este sa le facem față, transmitandu-le sentimentul de siguranta. Cu totii stim sau ne putem imagina ce se intampla in acesti ani: vor exista (multe) lacrimi, frustrari si furie, speranta si suparari. Iar noi ne agatam de aceasta speranta si intelegem ca pentru copiii nostri se deschide o lume complet noua si necunoscuta. Si, in acest peisaj, doar noi cunoastem drumul, doar noi am mai vazut toate acestea inainte. Noi suntem cei care putem da sens si speram ca vom face ca marile sentimente sa fie mai putin dureroase. Copiii nostri au nevoie de noi, deoarece noi le suntem calauza. Noi suntem cei care le educam privirea, care poate fi foarte frumoasa in acesti ani, fiind intr-un fel, complet inocenta.
Copiii au nevoie ca noi sa intelegem ceea ce ei nu izbutesc sa spuna. Si cum ar putea ei sa o faca, mai ales atunci cand sunt asaltati de valurile puternice ale sentimentelor? Ei nu stiu de unde provin acestea si au putine resurse pentru a le controla. E greu pentru ei, deoarece, adesea, pot fi de-a dreptul bulversati atunci cand noi reactionam nervos si impulsiv. Pentru a-l ajuta sa depaseasca greutatea acestor momente, trebuie sa ne amintim ca exista intotdeauna un motiv pentru care un copil se simte asa cum se simte. Este dificil pentru noi, insa pentru ei este cu atat mai mult. Singurul lucru care intr-adevar conteaza este construirea acelui pod de legatura, acelei apropieri care le atinge universul, privirea, chiar inima, si abia atunci putem vedea cum copiii nostri se preschimba total, cum chipul lor se lumineaza, cum infloresc.
Pe parcursul anilor de scoala, copiii viseaza sa se descurce singuri. Ei incep sa intrevada conturul vietii pe care o vor avea si incep usor-usor sa intrezareasca adultul care vor deveni. Este ca si cum si-ar cauta propriul coltisor in lumea asta mare. Pentru multi dintre ei, gasirea acelui locsor presupune un efort deosebit. In aceasta etapa, tuturor copiilor viata li se pare dificila intr-un fel sau altul. Ajung in situatii pe care nu reusesc sa le prevada, ii ranesc pe altii si sunt raniti, se indragostesc, simt acea mare frica de a nu fi lasati pe dinafara si au nevoie sa isi faca prieteni. Au emotii puternice si multe, dar le gestioneaza destul de neinspirat. Si, atunci cand ceva nu merge bine, copiii nostri nu stiu cu adevarat ce sa faca in acea privinta. Copiii nostri vor sa se descurce singuri, dar au nevoie de noi, ca noi sa fim acolo pana la capat. Si nu-i tot timpul usor. In mijlocul acestor probleme, ei sunt doar niste mici invatacei, lipsiti de experienta in lumea aceasta din ce in ce mai complicata a temelor la matematica si a prieteniilor care se creeaza si apoi, se destrama. Pentru prima data, ei se confrunta in mod direct cu multe dintre marile griji ale vietii. Prin urmare, copiii devin si mai dependenti de o casa si o familie in care sa se simta bine si in siguranta. Au nevoie de un teren ferm si de o legatura stabila cu noi. La aceasta varsta ei trebuie sa aiba sentimentul de apartenenta, au nevoie de o casa unde sa se simta suficient de bine. Sarcina noastra este, pe de o parte, sa-i ajutam la nesfarsitele lucruri practice, cum ar fi mersul la scoala, curatenia si realizarea temelor. In plus, trebuie sa fim acolo atunci cand li se modifica starea de spirit si ei nu stiu cine sunt, si de fiecare data cand se simt exclusi si singuri. Vor avea nevoie sa stam langa ei si sa le soptim: „Dar eu sunt aici si te iubesc”. Copiii nostri au nevoie de noi la fel ca mai inainte si in moduri complet noi.
Viata va fi dificila uneori, dar noi, parintii, trebuie sa gestionam sentimentele. Copiii nu trebuie niciodata sa devina raspunzatori pentru ele. Daca noi suntem prea impovarati de griji, sarcini etc., astfel, blocam optiunile bune si contactul cu copiii nostri. Prin urmare, si noi avem nevoie uneori de ajutor din partea altora, de deconectare si de momente de respiro.
Copiii nostri vor sa le cunoastem povestea, sa ii vedem, sa ii ascultam, sa-i intelegem. Vor exista atatea intamplari si situatii in viata copiilor nostri in care va fi esential sa avem un dialog bun impreuna.
In vremuri dificile trebuie sa ne amintim ca viata copiilor nostri este atat acasa, cat si la gradinita/scoala, atat acasa la prietenii lor, cat si in activitatile din timpul liber. Atunci cand avem copii, descoperim in noi o forta gigantica. Forta despre care nici nu banuiam ca ar exista in noi. O forta vindecatoare si frumoasa dincolo de orice perioada pe care o traversam impreuna. O forta care poate atinge copilul si realitatea lui. Desigur, daca noi vom face tot ceea ce este necesar.
Surse bibliografice: Stefanie Stahl(2022), Căldura cuibului părintesc; Hedvig Montgomery(2021), Primii ani de școală; Clara Ruse(2013), Și-n situații dificile poți vedea o licărire.
